O sportivă din Statele Unite ale Americii a devenit virală pe rețelele de socializare după ce a reușit să ridice un cauciuc de aproape 250 de kilograme. Peste 10 milioane de oameni au rămas muți de uimire.
Antrenoarea de fitness Danielle Dyer a ajuns faimoasă odată cu participarea la un concurs de forță organizat peste ocean. Aceasta a fost singura femeie care a reușit să ridice un cauciuc de aproximativ 250 de kilograme.
Momentul a fost postat chiar de ea în mediul online și preluat rapid de multe dintre publicațiile internaționale. De prisos să mai spunem că urmăritorii au „înroșit” butonul pentru Like și i-au lăsat o mulțime de comentarii. Peste 10 milioane de persoane au vizionat imaginile, impresionați de recordul stabilit.
„Ireal! Uriaș! Niciodată nu m-am gândit că video-ul meu va ajunge viral doar pentru că am făcut ceea ce iubesc. Vă mulțumesc tuturor”, a reacționat Dyer, pe Instagram.
Performanța sportivei e cu atât mai impresionantă cu cât vine pe fondul unei povești de viață ieșite din comun. În tinerețe, aceasta s-a luptat cu o depresie severă provocată de kilogramele în plus.
După diete încercate fără succes, salvarea a venit, potrivit spuselor sale, în momentul în care a luat contact cu fittness-ul. În 2017 a reușit să pună bazele propriei afaceri, o sală de fitness din Tennessee, iar un an mai târziu a început să participe la diverse concursuri de forță.
„Am făcut mișcare de când mă știu, de la balet la gimnastică, eram constant una dintre cele mai bune atlete din clasă. Totuși, oamenii îmi spuneau că nu arătam cum ar trebui, eram mai înaltă și mai grea decât toți colegii mei.
La 14 ani, doctorii mi-au dat steroizi după ce m-au diagnosticat cu reflux gastric și, nu doar că am început să iau în greutate, ci și mâncam din ce în ce mai mult. Am început să ascund mâncare prin casă, în timp ce mă uitam în oglindă și eram rușinată de ceea ce vedeam.
Am căzut în depresie, am încercat diete după diete, însă totul s-a schimbat în 2012, când am mers la un curs de instructor de fitness. În 2017 mi-am deschis propria afacere, Dani D. Fitness, în Tennessee, iar un an mai târziu am început să particip la concursurile de forță”, a mărturisit Danielle Dyer.