Fenomenul Ronaldo a ajuns la Australian Open și provoacă o problemă majoră pentru jucătorii de pe tablou

Giosanu Catinca / 20.01.2022, 13:56
Fenomenul Ronaldo a ajuns la Australian Open și provoacă o problemă majoră pentru jucătorii de pe tablou

„Siuu!”, strigătul de bucurie al lui Cristiano Ronaldo devenit celebru în vremea în care internaționalul evolua la Real Madrid, se aude acum în tribunele arenei Rod Laver din Melbourne. Iubitorii sportului alb încearcă să îl imite pe starul argentinian la majoritatea meciurilor de la Australian Open.

Controverse la Melbourne din cauza strigătului de bucurie al lui CR7

Spectatorii de la meciurile actualei ediții de Australian Open strigă adesea „Siuu!” în timpul meciurilor. S-a întâmplat pe parcursul meciurilor de marți și miercuri, dar și joi.

Andy Murray era total pe dinafară și nu știa ce înseamnă, de fapt, respectivul sunet. El a crezut că este huiduit de fanii din tribune în momentul în care se duela cu Nikoloz Basilashvili în turul 1 la turneul de Mare Șlem.

”Am crezut că sunt huiduieli”

La finalul partidei, el a fost chestionat despre acest aspect și a oferrit un răspuns la care nimeni nu se aștepta:

Inițial, am crezut că sunt huiduieli pentru că niște oameni făcuseră asta în timpul antrenamentului. Nu știam de ce. Apoi, după ce am auzit de câteva ori, m-am gândit că sună precum «siuu», ceea ce spune Ronaldo când înscrie. A fost incredibil de iritant.”, a transmis Murray, după meciul cu Nikoloz Basilashvili.

”Este prostesc și trebuie să înceteze”

Nu doar Andy Murray a fost deranjat de noul obicei al suporterilor. Ben Rothenberg, jurnalist specializat în tenis, care scrie pentru New York Times, a transmis prin intermediul platformei Twitter că „rahatul ăla de «siuu» este prostesc și trebuie să înceteze”.

Unii oameni au fost perfect de acord cu el:

Este dureros de chinuitor  și pentru noi, care privim din confortul caselor, nu-mi pot imagina cum este pentru jucători”, „Este absolut insuportabil” și „sunt complet de acord”.