Dinamo se zbate de o lungă perioadă de timp în anonimat. Aflată pe penultimul loc al Ligii 1, echipa alb-roșie va încerca să se salveze de la retrogradare. Forin Prunea a făcut câteva dezvăluiri uluitoare din Ștefan cel Mare. Acesta îl desființează pe fostul șef al lui Dinamo, acuzându-l pentru lipsa performanțelor.
Dinamo traversează o perioadă neagră a istoriei sale. ”Câinii” au terminat anul 2021 pe penultimul loc al Ligii 1. După un nou scandal în urma căruia Mircea Rednic a fost îndepărtat, echipaalb-roșie speră să se salveze de la retrogradare.
Problemele clubului din Ștefan cel Mare au un fond vechi, încă de când echipa era patronată de Ionuț Negoiță. Florin Prunea a făcut recent câteva dezvăluiri uluitoare din perioada în care era manager la Dinamo. Fostul mare portar și-a exprimat încrederea în Adrian Mihalcea, pe care îl vede îndreptățit să antreneze din nou echipa din Ștefan cel Mare. Prunea a explicat că eșecul lui Mihalcea la Dinamo în primul său mandat (martie – iulie 2020) a fost pricinuit de calicenia patronului Ionuț Negoiță, care nu dorea să facă nicio investiție.
M-am bătut pentru el și nu îmi pare rău. L-am adus la Dinamo. A făcut și treabă destul de bună, dar a fost mai mult singur. Domnul Negoiță a vrut să vândă și cățeii de la Săftica. Numai antrenor să nu fi fost atunci. Ar merita să se întoarcă la Dinamo într-o perioadă în care poate să își facă profesionist meseria”, a spus Florin Prunea, pentru ProSport.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a dezvăluit că este în negocieri cu 4 posibili investitori, care să vină alături de club, în încercarea de a-l salva de la retrogradare. Oficialul dinamovist a făcut și un apel către fanii echipei.
Avem discuții nu doar cu cei din Dubai, avem 4 convorbiri în acest moment. Două în străinătate, două în România. Cu unii dintre ei suntem mai avansați, în sensul în care am trimis deja documentele pentru due diligence, cu alții suntem într-o fază incipientă.
A fost și pauza cauzată de Sărbători, a rămas ca în partea a doua a lunii ianuarie să reluăm discuțiile. Am mari speranțe.
Nu ne ajută tulburările din jurul echipei, scandalurile, rugămintea mea pentru suporteri este ca dincolo de problemele clubului, cine e sau nu antrenor, să strângem toți rândurile și să realizăm că trebuie să salvăm Dinamo.
Eu cred că suporterii nu sunt interesați de nume, Rednic, Mureșan, Zăvăleanu, Stoican, ci de Dinamo. Această idee a brand-ului Dinamo trebuie apărată și salvgardate interesele acestui brand”, a spus Răzvan Zăvăleanu.