Fotbaliștii de la FCSB au susținut-o pe CSM București la meciul din sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin. Imagini cu Omrani și Olaru, șefi de galerie

Ioan Valentin Oprea 07.05.2023, 18:57

Jucătorii de la FCSB s-au transformat, pentru o zi, în fani. Întreaga echipă a vicecampioanei României a participat la meciul retur din Sala Polivalentă, dintre CSM Bucureşti şi Esjberg. Darius Olaru şi ceilalţi coechipieri ai săi şi-au luat rolul în serios şi au scandat permanent alături de ceilalţi spectatori.

Prezenţa roş-albaştrilor în tribune nu a fost însă cu noroc pentru Neagu şi compania. Elevele lui Adi Vasile au pierdut la un gol diferenţă, scor 31-32, şi au ratat astfel calificarea în Final Four-ul de la Budapesta. Cu o zi înainte, sâmbătă, şi rapidistele au spus adio celei mai importante competiţii handbalistice intercluburi a “Bătrânului Continent”. Acestea cedaseră în Norvegia, în faţa deţinătoarei trofeului, Vipers, scor 31-40.

S-au relaxat la meciul CSM-ului

Cu 24 de ore înainte de confruntarea din runda a şaptea a playoff-ului, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Elias Charalambous şi-a scos elevii la relaxare. Acesta a ales că toţi jucătorii grupării patronate de Gigi Becali să vadă din tribune jocul decisiv al „tigroaicelor” pentru calificarea în primele patru echipe ale Europei. Din delegaţie nu au lipsit nici Meme Stoica şi Mihai Pintilii. Valeriu Argăseală a putut fi şi el zărit în tribună.

Roş-albaştrii au luat loc în partea superioară a tribunei şi au participat activ la susţinerea CSM-ului. Aceştia le-au aclamat pe Neagu şi pe celelalte coechipieri ale sale şi au fluturat cartoanele puse la dispoziţie de organizatori pentru coregrafie.

Tot în Sala Polivalentă, au fost prezente şi fostele glorii ale Stelei Bucureşti, Miodrag Belodedici şi Helmut Duckadam. Fanii i-au aclamat, minute bune, pe cei doi câştigători ai Cupei Campionilor Europeni.

Sursa foto: Gazeta Sporturilor 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622