Gică Hagi și Gică Popescu, implicați într-o producție cinematografică despre clubul Galatasaray: „Ne-am simțit de parcă totul a fost ieri!”

Giosanu Catinca / 04.07.2021, 19:23

Supranumit „Regele” fotbalului românesc, Gică Hagi, a părăsit țara în mare secret după ce a finalizat fuziunea cu Farul Constanța. Unde a plecat tehnicianul în vârstă de 56 de ani și care este motivul pentru care a făcut deplasarea?

Gică Hagi a plecat din țară după ce a finalizat fuziunea cu Farul Constanța

UPDATE. Gică Popescu a explicat care a fost motivul călătoriei la Istanbul, în cantonamentul lui Galatasaray:

DOUĂ DECENII, DAR PARCĂ A FOST IERI
Sâmbătă și duminică am dat, alături de Gică Hagi, timpul înapoi. Am fost invitați la Istanbul pentru un documentar despre marile momente ale lui Galatasaray și despre antrenorul nostru Fatih Terim. A fost o mare plăcere și o mare onoare să ne revedem. Ca de fiecare dată când ne întoarcem acolo. Ca de fiecare dată când retrăim momentele de atunci.
Au trecut 21 de ani de când am cucerit Cupa UEFA. Dar ne-am simțit, eu și Gică, de parcă totul a fost ieri.
Apropo de „ieri”. Ieri, 3 iulie, s-au împlinit 27 de ani de la marea victorie contra Argentinei, acel istoric 3-2, la World Cup 94. Ne-am bucurat că această zi am petrecut-o din nou împreună!”, a scris Gică Popescu, pe pagina sa de Facebook.


Gică Hagi și-a făcut apariția la antrenamentele celor de la Galatasaray. Alături de regele fotbalului româesc a putut fi văzut și Gică Popescu. Cei doi antrenori români au fost invitații lui Fatih Terim, împreună cu care au asistat la câteva partide de pregătire.

Legendele noastre, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, care au un loc special în istoria clubului nostru, au vizitat cantonamentul lui Galatasaray astăzi. Hagi și Popescu au urmărit, împreună cu Terim, meciurile de pregătire.”, a fost mesajul transmis de reprezentanții clubului, prin intermediul uneia dintre cele mai utilizate rețele de socializare.

Pe pagina oficială a clubului au fost postate mai multe fotografii, în care apare și Arda Turan. De menționat este că acesta din urmă îl cunoaște pe tatăl lui Ianis Hagi încă de pe vremea când era copil de mingi. Într-una dintre imagini, cei doi apar îmbrățisându-se.

Cine este Arda Turan

Arda Turan are nu mai puțin de 34 de ani și evoluează pe post de mijlocaș. Internaționalul a fost descoperit și promovat de Gică Hagi la prima echipă a lui Galatasaray în 2005. Pe vremea aceea, tehnicianul român se afla pe banca clubului la care a cunoscut cea mai mare glorie ca jucător.

În altă ordine de idei, Gică Hagi l-a transferat pe Marian Aioani (21 de ani), despre care susține că este cel mai bun portar.

Am luat cel mai bun portar, după părearea mea, pe Aioani. Are 21 de ani, e născut în 1999. Va fi unul dintre portarii echipei naționale în doi ani. Trebuie să-l aducem acolo.

Avem mare încredere în el, de aceea i-am lăsat să plece pe Căbuz și pe Cojocaru. Ambii erau foarte buni, voiau să joace, concurența era prea mare, așa că am decis că e mai bine pentru ei să plece.”, a spus Gică Hagi, înainte de a părăsi țara.