Meciul dintre U Craiova și FC Botoșani, din play-off-ul Ligii 1, a fost presărat cu momente tensionate. Stadionul „Ion Oblemenco” a fost la un pas să devină ring de box. Oltenii și-au pierdut cumpătul și totul se putea încheia foarte urât. Oaspeții au plecat cu toate cele trei puncte din Bănie.
Meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, din play-off-ul Ligii 1, a fost tensionat atât în teren, cât și în tribune. Oltenii și-au pierdut cumpătul, iar în finalul primei reprize stadionul „Ion Oblemenco” a fost la un pas să devină ring de box. Protagonist, un fost campion cu gruparea din Cetatea Băniei, Silvian Cristescu.
Aflat la tribuna oficială, acesta a coborât până în zona băncii de rezerve a oaspeților, și de aici până la o încăierare generală nu a fost decât un pas. Fostul căpitan al Universității s-a lansat în injurii la adresa botoșănenilor și cu greu a putut fi potolit de forțele de ordine, care l-au și evacuat din zona respectivă. Era minutul 41, când arbitrul Marian Barbu a fost nevoit chiar să întrerupă meciul, până la calmarea spiritelor. Silvian Cristescu şi membri ai delegaţiei oaspeţilor au avut un conflict verbal, fiind nevoie de intervenţia stewarzilor pentru a-l scoate pe vulcanicul oficial al craiovenilor din tribună.
Tensiune a fost și în teren, arbitrul fiind nevoit să arate de trei ori cartonașul roșu. „Centralul” i-a eliminat pe Vătăjelu și pe Bancu de la gazde, respectiv pe Țigănașu de la oaspeți. Universitatea Craiova a părăsit terenul învinsă, scor 2-3, oltenii bifând al treilea eșec consecutiv în play-off.

U. Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Bălaşa (Tudorie ’71), M. Constantin, Bancu – Mateiu, Nistor (Ofosu ’62) – Câmpanu (Căpăţână ’46), Cicâldău, Baiaram (Screciu ’71) – A. Ivan. Antrenor Marinos Ouzounidis.
FC Botoşani: Hankic – Braun, Chindriş, Meleke, Ţigănaşu – Florescu, J. Rodriguez, Ongenda (Papa ’76) – Al Mawas (M. Roman), Tîrcoveanu (Şeroni ’76), Caia (Fili ’21, Patache ’46). Antrenor Marius Croitoru.
Marcatori: Dan Nistor ’25 (p), A. Ivan ’57 / Al Mawas ‘8, Chindriş ’45+3, Enrico Papa ’87
Cartonaşe galbene: Vătăjelu ’17, ’45+1, Nistor ’19 / Ţigănaşu ’17, ’37, Braun ’24, Târcoveanu ’35, Florescu ’59. J. Rodriguez ’83, Al Mawas ’89.
Cartonaşe roşii: Vătăjelu ’45+1, Bancu ’83 / Ţigănaşu ’37.
Arbitri: Marian Barbu – George Neacşu şi Bucsi Imre-Laszlo – Florin Andrei; Observator de arbitri: Andrei Ioniţă.
Universitatea Craiova a bifat a treia înfrângere consecutivă din play-off și tremură și pentru locul de pe podium.
Celelalte meciuri ale etapei a 7-a din play-off au loc luni, 10 mai. CFR Cluj – Sepsi se joacă de la ora 19:00, iar FCSB – Academica Clinceni de la ora 21:30.
Clasament: 1. CFR Cluj – 45 p.; 2. FCSB – 43 p.; 3. Universitatea Craiova – 37 p.; 4. Sepsi – 33 p.; 5. FC Botoşani – 31 p.; 6. Academica Clinceni – 25 p.