FOTO. Tânăra cu posteriorul generos, care l-a acaparat pe Ștefan Baiaram. Imagini din vacanța celor doi

Dragos Stefanescu 14.01.2023, 07:16

Ștefan Baiaram se află în perioada de recuperare după operația suferită la genunchi în urmăcu câteva zile. Mijlocașul o are însă alături pe iubita sa, Cristina Răduț. Cei doi au petrecut împreună și sărbătorile de iarnă, la Paris. În ultima perioadă tânăra îi este mai tot timpul alături lui Baiaram.

Ștefan Baiaram, vacanță de vis alături de iubita sa

În urmă cu o lună Ștefan Baiaram (19 ani) a suferit o accidentare în timpul partidei FC Argeș – Universitatea Craiova din grupele Cupei României. din acest motiv mijlocașul formației oltene nu a putut merge în stagiul de pregătire din Antalya alături de coechipierii săi.

Chiar în primele zile ale anului Baiaram a plecat la Barcelona, unde s-a operat la genunchi. El se află acum în perioada de recuperare și se preconizează că va reveni pe teren peste cel puțin două luni. Baiaram a avut-o însă alături pe iubita sa, Cristina Răduț. Tânăra este mai tot timpul alături de mijlocașul Craiovei, cei doi fiind nedespărțiți. Ei au petrecut și Revelionul împreună, la Paris. Cei doi au postat mai multe poze din vacanță pe rețelele de socializare.

Cristina are 18 ani și este luptătoare de kickboxing. Recent ea a povestit că a fost nevoită la un moment dat să recurgă la câteva mișcări de luptă pentru a-și proteja o prietenă.

Am fost nevoită (n.r. să se bată în afara ringului), dar cu băieți. Un bărbat mi-a abordat prietena pe stradă într-un mod foarte neplăcut și a trebuit să intervin cu câteva mișcări. El a fost insistent, a fost nevoie de puțină autoapărare”, a spus Cristina Răduț, la Kanal D.

Ștefan Baiaram, mesaj de mulțumire pentru medicii care l-au operat

Ștefan Baiaram s-a operat la Spitalul Quironsalud din Barcelona. Intervenția chirurgicală a fost reușită, iar mjlocașul a dorit să-și arate recunoștința față de medicii care l-au operat. Baiaram a transmis un mesaj sugestiv pe rețelele de socializare în care le-a mulțumit tuturor cadrelor medicale care i-au fost alături.

Vreau să mulțumesc doctorului Ramon Cugat pentru profesionalismul de care a dat dovadă, căt și echipei mele, Universitatea Craiova, pentru sprijinul acordat. Promit că după această experiență o să revin mult mai puternic!”, a scris Ștefan Baiaram pe rețelele de socializare.

Alexandru Ișfan a fost adus în Bănie pentru a suplini absența lui Baiaram

Cum Ștefan Baiaram va lipsi de pe teren cel puțin două luni, șefii Universității Craiova au găsit rapid o soluție. Astfel, echipa olteană l-a transferat pe Alexandru Ișfan de la FC Argeș. Oltenii au plătit 650.000 de euro pentru acest transfer. În acest sezon, Ișfan a bifat 21 de meciuri pentru FC Argeș, reușind să marcheze 4 goluri. El a mai fost dorit și de FCSB și Rapid, dar oltenii s-au mișcat mai repede și le-a luat fața rivalelor din București.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622