Gabriela Ruse e performera anului 2021. Topul în care a fost devansată doar de o singură jucătoare

Olteanu Ștefan / 22.12.2021, 20:53

2021 a fost un an excelent din punct de vedere profesional pentru Gabriela Ruse, care a câștigat primul ei titlu WTA și a reușit să intre în premieră în topul celor mai bune 100 de jucătoare de tenis din lume. Însă asta nu e tot. Finalul anului 2021 o găsește pe Gabriela Ruse și într-un top special, unde este depășită doar de o jucătoare.

Gabriela Ruse a adunat 13 victorii consecutive în anul 2021! O singură jucătoare a reușit să o depășească

Supranumită „noua Simona Halep” a tenisului românesc, Gabriela Ruse (24 de ani – 86 WTA) a avut parte de un an 2021 de senzație. Sportiva de 24 de ani a terminat anul trecut pe locul 177 WTA, însă odată cu intrarea în 2021 a început și cea mai mare ascensiune din cariera acesteia.
Ea a urcat aproape 100 de locuri în clasamentul mondial și a intrat în premieră în TOP 100 WTA. Cea mai bună clasare a avut-o în luna octombrie, 83 WTA, la puțin timp după ce a reușit două performanțe remarcabile.

Venită din calificări, Ruse a surprins pe toată lumea la turneul „Hamburg European Open” și a câștigat primul ei titlu WTA. Mulțumită acestui succes, Gabriela Ruse a câștigat un cec de 23.548 de euro și 250 puncte WTA.
Însă asta nu a fost tot. Ruse și-a continuat parcursul bun și la următorul turneu, cel de la Palermo, unde a ajuns până în actul final, dar a fost învinsă, din păcate, de americanca Danielle Collins (28 de ani – 29 WTA).

Cu toate acestea, turneele reușite de la Hamburg și Palermo au ajutat-o pe „noua Simona Halep” să adune un total de 13 victorii consecutive în 2021, performanță care a fost depășită doar de jucătoare.
Barbora Krejcikova (26 de ani – 5 WTA) a reușit să adune în 2021 un total de 15 victorii consecutive, după ce s-a impus în turneul de la Strasbourg, a cucerit Roland Garros și ulterior a ajuns până în optimi la Wimbledon.

În clasamentul publicat de OptaAce pe Twitter, sub Gabriela Ruse s-au mai aflat Danielle Collins și Anett Kotaveit, ambele cu câte 12 victorii.

Gabriela Ruse se mai află într-un top select la final de 2021

De asemenea, mulțumită succesului de la Hamburg, Gabriela Ruse a prins și un top select format din 17 jucătoare care au cucerit primul lor titlu WTA în 2021.

Pe această listă se mai află nume importante din circuit. Atât de jucătoare cu experiență, cât și de reprezentante al noului val din tenisul feminin mondial. În primul rând, ies în evidență numele celor două finaliste ale ediției din acest an a US Open.

La numai 18 ani, Emma Răducanu a câștigat primul său turneu chiar la Flushing Meadows, venind de asemenea din calificări și reușind performanța de a nu pierde nici măcar un set la New York.

Ea a învins-o în finală pe canadiana Leylah Fernandez, în vârstă de 19 ani la acel moment, care înainte de turneul de la US Open, în martie, câștigase competiția de la Monterrey, primul său succes în circuitul mondial.

De asemenea, Veronika Kudermetova, o jucătoare deja destul de cunoscută în circuit, a câștigat primul său titlu WTA abia în acest sezon. Rusoaica s-a impus în luna aprilie la turneul de la Charleston.

Drama prin care a trecut Gabriela Ruse, campioana turneului WTA de la Hamburg. A vrut să se retragă în acest an: „Îmi pierdusem încrederea”.