Garry Kasparov, mare maestru la șah, a prevăzut războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Acesta cere ajutorul, fiind convins că Vladimir Putin nu o să mai țină cont de nimic și omenirea o să fie martoră la catastrofe de neimaginat.
Garry Kasparov este un mare maestru și fost campion mondial la șah, sovietic rus de origine armeană-evreiască. Acesta a fost implicat în politica din Rusia până în 2013, iar acum ocupă postul de președinte al Fundației pentru Drepturile Omului.
Fostul campion mondial la șah a prevăzut războiul de pe teritoriul Ucrainei, eveniment văzut ca imposibil de către mulți oameni importanți din lumea întreagă. Garry Kasparov este de părere că durata războiului face ca Vladimir Putin să fie tot mai înverșunat.
Lucrurile se înrăutățesc după ce Putin nu a reușit să câștige războiul în două-trei zile, așa cum plănuia. Acum, a trecut la strategia pe care o cunoaște cel mai bine, distrugerea țării, a orașelor și răspândirea campaniei de teroare.
Vedem acum crime de război. Nu sunt doar mânia și dorința de răzbunare ale lui Putin, ci este o presiune psihologică, el crede că Ucraina va capitula așa.”, a spus Garry Kasparov, pentru Times Radio.
Cheia acestui război este Kievul, capitala Ucrainei. Garry Kasparov cere ajutor pentru ucraineni, convins fiind că aceștia nu o să mai reziste foarte mult în fața lui Vladimir Putin. Mai mult, maestrul la șah este de părere că omenirea ar putea fi martoră la catastrofe de neimaginat.
E ceea ce am văzut în Grozny în 2000, în Siria în 2015. Vrea să-i bombardeze până la supunere.
Lucrurile nu sunt strălucite pentru Rusia, însă, dacă Ucraina nu primește ajutorul necesar pentru a doborî trupele rusești, nu știu cât de mult poate rezista acestui atac.
Întrebarea este una singură acum: poate Rusia să încercuiască Kievul? Dacă reușește, să sperăm că nu, vom vedea catastrofe de neimaginat. Am văzut deja la Mariupol și Karkov, dar Kievul e mult mai mare”, a mai spus Garry Kasparov.
Luni, ONU a anunțat că numărul civililor uciși în Ucraina s-a ridicat la 636, dintre care 46 copii. Mai mult, 1.125 de ucraineni au fost răniți, dintre care 62 de copii, în războiul pornit de Putin. Tot ONU a anunțat faptul că peste 2,8 milioane de cetățeni ucraineni și-au părăsit țara. Bineînțeles că majoritatea sunt femei și copii, legea marțială în vigoare le interzice bărbaților să treacă granița.