Gică Hagi a lansat un nou discurs-manifest. Cuvintele sunt de pus în ramă pentru jucătorii care vin la echipa națională

Bordei Radu 26.09.2022, 21:35
Gică Hagi a lansat un nou discurs-manifest. Cuvintele sunt de pus în ramă pentru jucătorii care vin la echipa națională

Gică Hagi nu renunță, chiar dacă naționala României este tot mai jos. Fostul mare internațional consideră că țara noastră are viitor în fotbal. Acesta a explicat de ce viitorul selecționatei noastre nu este atât de urât pe cât pare în aceste momente.

Gică Hagi crede în naționala României. „Avem potențial enorm”

„Regele” este foarte încrezător că naționala României are viitor, chiar dacă în prezent echipa lui Edi Iordănescu este mai aproape de o retrogradare din Liga Națiunilor.

Eu cred că există jucători care au calitate care poate fi mare. Există jucători foarte talentați, cu potențial enorm, doar că trebuie să știi să-i vezi cine sunt, care sunt. Avem potențial enorm, e imposibil să nu existe 22 de jucători care să ajungă la un moment dat să concureze cu cei mai buni.

Mi-e imposibil să cred că nu există acest lucru, nu poate nimeni să-mi spună că nu există, dar e o muncă grea de a-i alege pe cei care vor și pot. Contează jucătorul, contează selecția, apoi tactica o face antrenorul.

Există o presiune, nu putem să o ocolim. Presiunea care e? Să fii cel mai bun, să câștigi meci de meci. Cine nu rezistă la presiune, să stea acasă”, a declarat Gică Hagi, a informat Digisport

Ilie Dumitrescu este în tabăra lui Edi Iordănescu. „Și-a pus amprenta pe jocul naționalei”

Ilie Dumitrescu este de părere că Edi Iordănescu trebuie să rpmână pe banca echipei naționale. Chiar dacă rezultatele nu îl recomandă, fostul antrenor al FCSB-ului trebuie să continue munca.

Au fost momente bune de joc, am văzut o schimbare de atitudine, de abordare, am avut realizări, am stat mult în terenul advers. N-am bătut, dar ne-am creat situații importante. Este perioada în care Edi își va pune amprenta asupra echipei naționale. Este nevoie de  un rezultat pozitiv, dar înainte de orice, este nevoie de continuitate. Indiferent de cine este selecționer, de asta avem nevoie.

„Ne trebuie un proiect mai lung, nu doar scurt cum era obiectivul Federației, acolo au și fost discuțiile cu Boloni. Important este să continuăm, pentru că Edi a cristalizat deja un nucleu de jucători și acesta a început să se vadă. Trebuie să muncim mai mult, jucătorii de la națională să aibă consistență, să joace la nivel bun. Văd că și în campionat sunt meciuri bune, meciuri cu ritm, intensitate. Important e ca echipele de club să se și califice în cupele europene, să treacă de grupele Conference League. Contează mult acest aspect pentru jucători”, a declarat Ilie Dumitrescu