Gică Hagi, prin ochii lui Betancor. Ode aduse „Regelui” în presa din Spania

Olteanu Ștefan / 02.10.2021, 19:11

Gică Hagi, prin ochii lui Betancor (28 de ani), în una dintre cele mai renumite publicații din Spania. Golgheterul Farului Constanța și al Ligii I a vorbit în presa iberică despre aventura sa sub comanda „Regelui”. De asemenea, Betancor a recunoscut că Hagi a fost cel care l-a convins să se alăture proiectului de la Constanța. Totuși, acesta a primit și o promisiune în schimb. Din iarnă s-ar putea transfera la altă echipă!

Gică Hagi, prin ochii lui Betancor: „Era o încântare ca fotbalist și îmi place să-l am antrenor! Iubește și trăiește fotbalul”

Gică Hagi este un adevărat erou inclusiv prin ochii lui Betancor, care l-a descris pe „Regele” fotbalului românesc la superlativ în presa din Spania.
Betancor este născut în Las Palmas, iar în carieră a jucat la mai multe echipe din eșaloanele secunde ale fotbalului spaniol. După ce a evoluat o perioadă și prin Austria, Betancor a ajuns în cele din urmă în Liga I, în septembrie 2020. FC Voluntari l-a adus atunci, sub formă de jucător liber, iar ibericul s-a dovedit a fi o adevărată lovitură pentru formația ilfoveană. 9 goluri și 2 pase decisive a marcat Betancor în sezonul trecut, fiind unul dintre cei mai importanți jucători care au contribuit la salvarea lui FC Voluntari de la retrogradare. La finalul sezonului trecut, Gică Hagi a pus ochii pe el și l-a transferat la Farul Constanța, unde deja are niște cifre incredibile: 8 goluri în 10 meciuri! El este actualul golgheter al Ligii I.
Jefte Betancor spune că unul dintre motivele principale pentru care a ales Farul este chiar Gică Hagi:

Am ales Farul pentru că își propune să joace un fotbal bun, iar jucătorii au șansa de a ajunge la cluburi mai mari. De asemenea, antrenor este Hagi, iar acest lucru mi-a atras atenția. Nu l-am prins prea mult jucând, însă tatăl și bunicul mi-au povestit că era o încântare ca fotbalist. Puțini oameni pot juca la Real Madrid și Barcelona, iar el a jucat la amândouă. Asta înseamnă ceva. Îmi place să-l am ca antrenor. Iubește și trăiește fotbalul. În afara terenului este super calm, dar la antrenamente și jocuri se transformă”, a spus Betancor, pentru AS.com.

Ar putea pleca în iarnă dacă vine o ofertă bună pe numele său: „Avem o înțelegere!”

Jefte Betancor are toate motivele pentru a continua să rupă plasele în favoarea celor de la Farul Constanța. Atacantul de 28 de ani a dezvăluit că are o înțelegere cu Gică Hagi și dacă va veni o ofertă bună pe numele său ar putea fi lăsat să plece din iarnă:

Adevărul este că mă așteptam să marchez goluri, dar nu 8 în 10 meciuri. Sunt destul de multe. Cred că merg bine și nu vreau să mă opresc. Nu vreau să fiu obsedat să marchez, dar știu că, dacă voi continua să muncesc la fel, voi ajunge acolo. Înainte de a semna am avut o discuție cu el. M-a convins. Mi-a spus că are în echipă mulți jucători tineri, dar că sunt foarte talentați. Și nu a mințit. Avem o înțelegere: dacă voi continua așa, ar putea veni oferte bune în decembrie”, a mai spus Jefte.

Actuala înțelegere a lui Jefte Betancor cu Farul Constanța expiră în iunie 2023. Cota lui de piață este de 900.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Are un obiectiv clar în ultimii ani ai carierei: „Cu cât pot obține mai mulți bani, cu atât mai bine!”

Jefte Betancor spune că nu se gândește neapărat la o revenire în fotbalul spaniol prea curând. Are alt obiectiv. Vrea să prindă contracte cât mai avantajoase:

Aș pierde bani dacă m-aş întoarce în Spania. Muncesc pentru a câștiga cât mai mulți bani pentru a asigura viitorul familiei mele. Câștig mai mult în străinătate decât aș câștiga în Spania. Am 28 de ani și poate voi juca până la 33 sau 34 de ani. Cu cât pot obține mai mulți bani, cu atât mai bine”, a mai spus atacantul spaniol, conform sursei citate.

Tun financiar pentru Gică Hagi și Farul Constanța anticipat de fostul șef LPF: „L-au luat de la Barcelona”.