Gigi Becali (64 de ani) nu crede că Simion Apreutese, omul de afaceri din Arad care vrea să cumpere FCSB-ul, are mai mulți bani decât are el, dar nici nu crede că și Valeriu Iftime are potența financiară de a onora oferta lansată în spațiul public.
Milionarul din Pipera, care a investit mulți bani în FC Botoșani, prin transferurile realizate de acolo, susține că, mai degrabă, Iftime vrea să facă un pas în spate decât unul înainte prin a cumpăra pachetul majoritar al acțiunilor de la vicecampioana României.
”Ce să cumpere Iftime? De unde să aibă el atâția bani? Ce afaceri are el ca să dea 40 de milioane de euro pentru o echipă? Eu aș lua gratis Botoșaniul ca să scape și el de ea. Eu cred că vrea să se retragă”, a spus Becali, la Fanatik.
Becali își face deja planuri de viitor, în cazul în care FCSB va lua titlul și nu se mai gândește acum la rivalele de-o viață, Dinamo și Rapid.
”Trebuie să dai foc la bani în fotbal, trebuie să cheltui și să bagi. Pe mine nu mă interesează de Dinamo sau Rapid. Pe mine mă interesa pentru a câștiga campionatul.
Dar suporterii erau fanatici, eu când am intrat atunci la Steaua, fanii mi-au spus că nu-i interesează nimic, îi interesează să batem pe Dinamo și Rapid și să fim pe locul 10”, a mai spus Becali.
Playsport a luat legătura cu Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani. Acesta ne-a mărturisit că apreciază doi jucători de la FCSB, dar nu crede că îi poate transfera.
Valeriu Iftime se gândește la doi jucători de la FCSB. Denis Haruț și Răzvan Oaidă nu mai sunt printre numele importante de la FCSB, astfel că cei doi ar putea să schimbe echipa în vară.
Iftime recunoaște că cei doi sunt jucători interesanți, însă nu crede că îi poate aduce la echipa sa, în vară.
”(n.r. Haruț și Oaidă sunt printre favoriții dumneavoastră?) Asta e adevărat, doar că nu pot să spun dacă vreunul din ăștia poate veni la mine. Adică nu pot să spun că voi încerca să îi aduc”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Playsport.