Pleacă sau nu Florin Tănase de la FCSB? Gigi Becali a făcut lumină în cazul transferului celui care ocupă locul 3 în top cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1. Cât cere finanțatorul „roș-albaștrilor” pe golgheterul său.
Florin Tănase și-a manifestat dorința de a pleca de la FCSB la un club din străinătate. Gigi Becali nu i-a zis nu dar nici nu-l lasă să părăsească vicecampioana României așa ușor. După sezonul 2020-2021 din Liga 1, sezon care a reprezentat cea mai bună perioadă din cariera fotbalistului, acesta a atras atenția mai multor echipe. Printre cele care au pus ochii pe golgheterul „roș-albastru” se numără: Anderlecht, Olympique Marseille, Sampdoria, Bașakșehir și New York City.
Ultima ofertă, cea venită din Arabia Saudită, părea să fie biletul lui Florin Tănase către străinătate. Se pare că arabii și Gigi Becali nu s-au înțeles la bani.
Nu accept niciun euro mai puțin nici la Moruțan, nici la Tănase. Lucrurile sunt clare. Dacă arabii îmi dau 4.500.000 de euro, atunci batem palma imediat”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
Florin Tănase este cotat pe site-urile de specialitate la 5 milioane de euro, la egalitate cu Florinel Coman.
Jucătorul consideră că merită și el un transfer, mai ales că și-a făcut mereu datoria pentru echipă. Patronul Gigi Becali a declarat de mai multe ori că este dispus să îi mărească salariul, ca să îl păstreze. Tănase are o relație bună cu finanțatorul roș-albaștrilor. Nu de puține ori, căpitanul a avut discuții cu șeful echipei în care îi prezintă cum stau lucrurile în vestiar.
Cu toate acestea, speranțele nu sunt foarte mari pentru Tănase, chiar dacă există echipe în spațiul arab interesate de serviciile sale. Agentul jucătorului nu este foarte optimist, însă.
Au fost destule discuții, dar nicio ofertă concretă. Cineva a vorbit cu Tănase, Gigi a cerut 4,5 milioane de euro și nu au mai revenit. Tănase merită un transfer afară, are vârsta potrivită, este un fotbalist matur. A jucat și la echipa națională. În plus a marcat 24 de goluri, nu cred că este la îndemâna oricui, a declarat Victor Becali, la Digisport.
Latifundiarul din Pipera nu ar fi supărat dacă Tănase nu va pleca. Becali încearcă să îl facă pe Tănase să continue la FCSB. Chiar a declarat că este dispus să îi dea un salariu regesc pentru România, 30.000 de euro pe lună. Deocamdată, Tănase a refuzat orice negociere, dar lucrurile se pot schimba. Fotbalistul încă mai speră să găsească o echipă în străinătate.