Caracterul vulcanic al lui Gigi Becali nu a fost și nu este trecut cu vederea de toată lumea. Iar conflictele ivite în urma modului în care acționează omul de afaceri rămân în analele fotbalului românesc.
Robert Niță, unul dintre cei mai carismatici jucători români, dar și un om care nu accepta să fie tratat cu lipsă de respect, a povestit un episod mai puțin cunoscut de microbiști.
Atacantul de buzunar a dezvăluit modul în care a plecat de la Steaua și a ajuns la Rapid, echipa la care a rămas în istorie. Robert Niță a lăsat să se înțeleagă, foarte clar, că a fost la un pas de bătaie cu Gigi Becali în momentul în care a plecat de la Steaua și numai intervenția lui Victor Pițurcă a făcut ca lucrurile să nu degenereze.
L-am prins pe Gigi Becali la echipă (n.r. la Steaua). De asta am și plecat de la Steaua, că a zis că nu sunt bun. Nu sunt bun că sunt mic. „E mic, mă, ăsta, nu poate să dea goluri”.
M-a luat Pițurcă repede de acolo că m-am ridicat de pe scaun puțin mai agitat, așa…(n.red. moment în care Robert Niță se oprește din a explica desfășurarea evenimentelor)
(…) Dar îmi zici în față așa, că sunt prost? „Nu poate Piți, ăsta, să facă nimic!” (n.r. Gigi Becali către Pițurcă). Bă, ești nebun? Și de asta am plecat”.
Episodul a fost povestit de Robert Niță în emisiunea moderată de jurnalistul Cătălin Oprișan.
Robert Niță este unul dintre cei mai carismatici jucători care au evoluat în Liga 1. Prima oară când fostul atacant a ieșit la rampă a fost celebrul Dinamo – Foresta, meci în care atacantul a înscris de două ori. În vârstă de 44 de ani, Robert Niță a cunoscut gloria la Rapid, unde a evoluat timp de 4 sezoane, reușind să înscrie de peste 20 de ori.
Dumitru Tudor, fost impresar și om cu influență la Rapid, a povestit, când încă era în viață, că l-a bătut pe Gigi Becali din cauza modului în care se comportă cu oamenii.
De dimineață la tv știri foarte foarte importante: Gigi Becali, scandal cu Syda în Poiana Brașov. Că vezi Doamne, Becali ar fi vrut să îl bată pe Sida. Mai oameni buni, acest bolnav de ospiciu nu este în stare să bată nici o găină. El se bazează pe bodyguard și face pe războinicul.
Hai să va spun o poveste cu acest turnător de profesie, care a băgat multă lume la pușcărie. Prin 1991, în ianuarie, în holul hotelului Nord am avut o altercație cu el și l-am bătut de l-a înviat cu apă. După 10-12 ani ne-am împăcat, dar toată viața mă are în măsea. Cu mine nu merge cu bodyguarzi lui. Are prea mulți dușmani. Voi mulți care îl vedeți pe la tv nu știți că dacă nu îl cunoștea pe Fane Spoitoru, pe timpul lui Ceaușescu, să îl ia sub aripa lui, mânca bătaie zilnic. Sunt mulți oameni care pot confirma tot ce am scris. Omul e dus rău, nu îl mai băgați în seama pe bolnav, era mesajul lui Mitică Ciorbă, în 2019.