Vica Blochina este cunoscută în România mai ales pentru relația pe care a avut-o cu Victor Pițurcă. În trecut, femeia a fost dansatoare la celebrul club Melody, care era frecventat de oameni extrem de influenți. Recent, Blochina a dezvăluit că Gigi Becali era unul dintre clienții fideli ai localului, însă nu avea notorietatea de azi.
Vica Blochina a devenit cunoscută în România în urma relației pe care a avut-o cu Victor Pițurcă. Cei doi s-au iubit vreme de 16 ani, în ciuda faptului că fostul selecționer era căsătorit. Din această relație a rezultat un băiat. După ce relația s-a încheiat, Vica Blochina a dus o luptă acerbă cu Pițurcă pentru ca acesta să-l recunoască oficial pe copil.
Înainte de a începe relația cu Victor Pițurcă, Vica Blochina a avut o viață tumultoasă. La începutul anilor 90, Vica era dansatoare la celebrul Melody. În acele vremuri, localul era frecventat de oameni extrem de influenți. Politicieni, oameni de afaceri și sportivi se numărau printre clienții de la Melody. Recent, Vica Blochina a dezvăluit că printre cei care veneau des la local era și Gigi Becali. Pe atunci însă el nu se bucura de notorietatea de azi și nu avea masă în față, acolo unde stăteau ”greii” vremii.
Am crezut că eu cu limuzină o să merg doar la nunta mea, adică niciodată! Nu puteai să ajungi la Melody dacă nu erai o dansatoare sau o balerină profesionistă. Era la fel ca la Moulin Rouge. Deci Iliescu venea acolo, prim-ministrul Năstase venea acolo, toate Revelioanele erau cumpărate de Cataramă, adică a fost lume… Tăriceanu. Gigi Becali, când venea el, nu avea masă în față. Pe vremea aia avea în spate”, a spus Vica Blochina în cadrul podcast-ului ”Fiţă cu Adiţă”.
După mulți ani în care nu și-au vorbit, Vica Blochina și Victor Pițurcă au revenit la sentimente mai bune. Mai mult, Vica are numai cuvinte de laudă la adresa fostului selecționer, mai ales când vine vorba despre forma fizică a acestuia. Femeia a recunoscut că Pițurcă arată extrem de bine în ciuda faptului că a ajuns la 64 de ani.
Satana! Cum poate să arate atât de bine la vârsta lui de 700 de ani. L-am văzut în realitate, după foarte mulți ani și când l-am văzut, nu-mi venea să cred. Este la fel, identic ca în tinerețe. E țiplă. Mi-a tresărit inimioara. Are 64 de ani, dar arată impecabil”, a mărturisit Vica Blochina, conform ciao.ro.