Gigi Becali, ultimele detalii despre transferul lui Edjouma: „Negociez cu ungurii, cred că se face”

Gabriel-Alexandru Ioniță 02.12.2022, 09:09
Gigi Becali, ultimele detalii despre transferul lui Edjouma: „Negociez cu ungurii, cred că se face”

La finalul meciului cu FC Botoșani, Gigi Becali a vorbit din nou despre situația lui Malcom Edjouma, fotbalist dorit de MOL Fehervar, echipă aflată în prezent pe locul 8 în campionatul Ungariei. Finanțatorul FCSB-ului a dat din nou de înțeles că ar fi dispus să renunțe în această iarnă la mijlocașul defensiv francez în vârstă de 26 de ani, deși a anunțat că încă nu s-a ajuns la nicio înțelegere în acest sens.

Gigi Becali, despre transferul lui Edjouma la MOL Fehervar: „Cred că se face!”

În ciuda faptului că a recunoscut negocierile cu clubul maghiar, Becali a explicat că nu este dispus să facă orice concesie pentru a-l vinde mai repede pe Edjouma. De exemplu, el a spus că nu a dorit ca francezul să fie titularizat la Botoșani, chiar dacă existau semnale că la acest meci în tribune s-ar fi aflat și câțiva reprezentanți ai lui Fehervar, veniți pentru a-l urmări pe fostul jucător de la Toulouse.

Malcom Edjouma a fost introdus pe teren la pauză în locul lui Răzvan Oaidă, iar în minutul 73 a marcat al treilea gol al FCSB-ului, care s-a impus cu scorul de 3-2 la Botoșani. Reușita francezului a adus de fapt victoria vicecampioanei României.

„Eu știu doar că negociez cu ungurii. Ei poate or fi venit la Botoșani, ei se așteptau să joace titular Edjouma. Eu le-am transmis că nu fac echipa în funcție de vânzare de jucători. Nu sunt talcioc, la vânzare de jucători. Suma oferită de unguri e de un milion, eu am cerut mai mult. Ei spun că sunt șanse 90 la sută să se facă. Titular e Oaidă, ce înlocuitor să găsesc pentru Edjouma? Avem Radaslavescu, mai avem… E și Nikolov, Octavian Popescu. Cred că se face!”, a spus Gigi Becali potrivit digisport.ro

Anunț triumfalist după victoria de la Botoșani

De asemenea, Gigi Becali a vorbit și despre situația din clasament a echipei sale. El s-a arătat foarte optimist în legătură cu șansele acesteia de a accede în play-off la finalul sezonului regulat. Nu în ultimul rând, a reiterat că el este cel care ia deciziile majore legate de primul 11 și de schimbări și a sugerat că acest subiect este unul închis și nu ar mai trebui abordat în spațiul public.

Nu mai mi-e teamă de play-off, gata! Farul e prima echipă de care mi-e frică, dar e greu s-o țină așa. De ce-l mai întrebați pe Leo Strizu, nu știți cine face echipa la FCSB? Nu știți? Eu. La antrenamente, cine o face? Pintilii! Trebuie voi televiziunile să cereți la Ligă să vină Pintilii la conferințele de presă de după meci. MM Stoica a vorbit la televiziuni ca să vină Pintilii la interviuri, după meciuri”, a mai spus Gigi Becali, conform sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe