Gigi Becali vrea să vadă alt selecționer la echipa națională: „Cu el ar juca de frică! Când iese pe margine, tremură toți”

Octavian Vasilescu / 16.06.2022, 12:25
Gigi Becali vrea să vadă alt selecționer la echipa națională: „Cu el ar juca de frică! Când iese pe margine, tremură toți”

Patronul de la FCSB, Gigi Becali (63 de ani), a reacționat dur după ce echipa națională a suferit trei înfrângeri în luna iunie.

Tricolorii au încheiat cu un eșec umilitor prima parte a campaniei din Liga Națiunilor, scor 0-3 în fața Muntenegrului, în Giulești. Gigi Becali spune că Edi Iordănescu (44 de ani) ar trebui să plece de la cârma echipei naționale.

Gigi Becali are două propuneri pentru națională: Lucescu și Hagi

Gigi Becali spune că Mircea Lucescu (76 de ani) sau Gheorghe Hagi (57 de ani) ar trebui să preia postul de selecționer. Patronul de la FCSB spune că jucătorii naționalei ar juca de frică sub comanda lui Hagi, deoarece „Regele” este foarte impunător.

Pe cine văd eu? Sunt mai mulți. Cel mai mult îl văd pe Lucescu. E liber Mircea Lucescu. Nu vorbesc de Pițurcă. Nu vreau să am nici ceartă. Sunt unii oameni despre care nu vreau să vorbesc.

Hagi. Și după nu mai poate să zică el nimic. ‘Tu ai spus că avem materie primă. Atunci, găsește-o, că noi nu o știm’. Gică îi cunoaște pe majoritatea, au fost jucători la el și îl știu și de frică. Joacă de frică. Când iese Gică pe margine, tremură, joacă imediat.

(n.r. Despre Reghecampf) Nu vorbesc eu. Nu mă întrebați de toți antrenorii, sa îi iau la rând, că nu vreau. Mă puneți pe mine să fac diplomație, ca Mitică Dragomir? Am zis Lucescu și Hagi. Nu pot să îi zic pe toți”, a transmis Gigi Becali, în direct la Pro Arena.

România, pe locul 54 în clasamentul FIFA

Echipa națională a României coboară în clasamentul FIFA după ultimele rezultate înregistrate în Liga Națiunilor.

Tricolorii ar urma să coboare șase locuri în clasamentul FIFA. Înainte de acțiunea din luna iunie, România se afla pe locul 48 în ierarhia mondială. Conform site-ului football-ranking.com, echipa națională va ajunge pe poziția 54. Noul clasament va fi publicat pe 23 iunie.

România se apropie astfel de cea mai slabă clasare all-time. În perioada februarie 2011 – septembrie 2012, România a ajuns până pe locul 57. Mai jos de atât nu am ajuns până acum.

Tricolorii au câștigat un singur meci în mandatul lui Edi Iordănescu, contra Finlandei, scor 1-0. România riscă să retrogradeze în eșalonul C din Liga Națiunilor, după cele trei eșecuri suferite în primele patru etape. Dacă vom pierde partida retur din Finlanda, vom ajunge matematic în Liga C.

Pacursul României în mandatul lui Edi Iordănescu

  • România vs Grecia 0-1 (amical)
  • Israel vs România 2-2 (amical)
  • Muntenegru vs România 2-0 (Liga Națiunilor)
  • Bosnia&Herțegovina vs România 1-0 (Liga Națiunilor)
  • România vs Finlanda 1-0 (Liga Națiunilor)
  • România vs Muntenegru 0-3 (Liga Națiunilor)

Programul echipei naționale în Liga Națiunilor

  • 23 septembrie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru (21:45), Finlanda – ROMÂNIA (21:45)
  • 26 septembrie 2022 – Muntenegru – Finlanda (21:45), ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Clasament Grupa 3, din Liga B

  1. Bosnia&Herțegovina – 8 pct.
  2. Muntenegru – 7 pct.
  3. Finlanda – 4 pct.
  4. România – 3 pct.