Hagi, antimetafizica

Marius Mitran / 05.02.2021, 17:54
Hagi, antimetafizica
Cândva, când lumea se va prăbuși în ea însăși, din lipsa de înțelegere și de păstrare a propriilor limite, ceva va rămâne. Când această țară se va prăbuși, probabil pe cont propriu, înaintea celorlalte, ceva, cineva va rămâne. Cred că în zgomotul și mișcarea gigantică a ultimei ciocniri a planetelor, va mai rămâne ceva, poate, și va mai rămâne cineva, sigur.

Noi și el

Azi e ziua lui Gică Hagi, face 56 de ani, mulți dintre noi i-au spus deja că îi dorim să fie sănătos și să aibă parte de tot binele acestei lumi. Da, am făcut acest lucru pentru că îl știm, îl prețuim, ne legitimăm cu tot ce a construit el în fața altor națiuni, ba chiar și în fața altor timpuri. Asta pentru că  timpul trăit de el este, de fapt, al nostru. Am înțeles, de la început aproape, că el a făcut ceea ce a făcut în viața asta, pe stadioanele astea și în anii din urmă, pentru că existăm noi. Sigur, el a făcut din geniul lui totul, dar nu de capul lui. În mintea lui, în capul lui, în sufletul lui am fost, întotdeauna, noi.
Gică Hagi, Marius Mitran și Marian Olaianos
Gică Hagi, Marius Mitran și Marian Olaianos
Noi l-am ajutat să înscrie la Cardiff și să ne ducă în America, noi i-am suflat la ureche pasele către Răducioiu și Ilie Dumitrescu, noi am spus unde să-i bată penalty ul lui Ravelli și tot noi i-am arătat unde e Cobra și ce vrea să facă în meciul cu Columbia de la Coupe du Monde. Iar Hagi s-a luat după noi și i-a pasat lui Adrian Ilie care mai apoi a făcut ce-a putut și el…

Gică Hagi, holograma visurilor noastre

Dintotdeauna a fost cu noi și am fost cu el, peste tot. Și asta, am mai spus-o odată, într-un Replay, când Gică a împlinit 50 de ani, pentru că, în realitate, Hagi nu a existat. Noi eram Hagi, și dintr-un motiv încă nedezvăluit de Dumnezeu, ni s-a spus așa: Hagi. El a făcut astăzi, 5 februarie 2021, 56 de ani, dar asta e vârsta noastră, el e o hologramă a visurilor noastre, cei care am vrut altceva pentru România. Această țară hăituită și amărâtă, a unor oameni furați și mințiți zilnic, pe care el a luptat să o scoată din marasm și mediocritate. Dacă încă stăm în picioare, dacă nu am fost sufocați de lacrimi și nedreptăți, încă, este pentru că acum 56 de ani, într-un sat sărac din Dobrogea, a venit pe lume un copil.
Pentru România, când a crescut, s-a luat în piept cu toată lumea, chiar și atunci când chiar România lui părea să-i fie împotrivă. Dar Hagi nu ne-a lăsat să murim, a tras și trage în continuare să ne salveze, cumva, într-un fel, dar să ne salveze!

Subiecții unei hipnoze colosale

Această idee ciudată de om bun, de geniu într-un timp dat și nouă, ca să înțelegem, poate, ce e cu cele trei culori și cu mâna la piept.
Într-o zi, când lumea galactică pe care a construit-o pentru noi se va pulveriza sub povara geniului lui, undeva se va întâmpla ceva, tot ca să ne salveze. Într-un sat amărât, dintr-un colț al acestei țări, se va naște un alt băiat care, la un moment dat, va primi o minge.
“Era una de plastic, Mariuse, mi-a spus într-o seară, destul de tare, dar bună, de vreo 14 lei, parcă…”
A existat? N-a existat? Cine poate să ne garanteze că nu am fost, că nu suntem subiecții unei hipnoze colosale, în masă și că, de 56 de ani, imaginăm un vis? Nimeni.
Dar faptul că mingea aceea, de la Pasadena, din 18 iunie 1994, pe Rose Bowl, a plutit astfel… eu știu ce să cred…nici Cordoba nu a știut ce să creadă… dar preluarea de la primul gol și apoi pasa către Răducioiu… voi ce ziceți?
Au existat? N-au existat?
Dar această țară, care îl ține departe de tot ceea ce ar putea să mai facă pentru ea, există?
Eu nu știu ce să zic. Adică știu, dar mi-e frică să spun.

La mulți ani, Gică!

Așa că încerc să păstrez visul care a fost și să nu mă gândesc la lunga noapte galactică de peste o mie de ani, când într-o lume pierdută se va mai auzi doar fălfâitul acelei mingi plutind peste umărul lui Cordoba, apoi, la un scrâșnit aparat de radio, ultimele acorduri ale “Imperialului” lui Beethoven. La un moment dat, din țara și din lumea asta tot va rămâne ceva. Poate o metafizică bizară, a binelui ca unitate de măsură într-o lume lipsită uneori de repere, iar alteori de gratitudine. O lume în care o națiune, a noastră, se va ascunde pentru todeauna în spatele a doar patru litere ca îndărătul unui titlu de film: “ Cineva care să mă apere!”
La mulți ani, Gică!
P.S. Uneori, noaptea, când am puterea să trag colțul perdelei de la fereastra biroului, mă gândesc că, de afară, se aud pronunțate și se pot vedea printre corpuri cerești, literele din cartea lui Hagi, ca un refren Morse venit să salveze ce mai e de salvat: R-R-R, T-T-T, cu tineri, cu talent, în timp…
VIDEOCLIPUL ZILEI