Hagi la națională? Dinamo scapă de depunctare! FCSB respiră și fără Iordănescu. Comentăm totul la PlaySport LIVE, alături de realizatorul ”Replay”, comentatorul sportiv Marian Olaianos!

Sorin Chiriac / 22.11.2021, 16:39

Știrea că Răzvan Burleanu a negociat cu Gheorghe Hagi posibilitatea preluării echipei naționale a picat ca un trăsnet aseară. Mai întâi, informația a fost anunțată de Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, pentru ca apoi însuși Hagi să confirme discuțiile de mai bine de două ore cu președintele Federației Române de Fotbal.

Hagi a refuzat. Definitiv sau e parte din ”jocul” negocierii?

Întâlnirea dintre Burleanu și Hagi a avut loc în cursul zilei de duminică, când președintele de la Casa Fotbalului i-a pus în față ”Regelui” un proiect pe termen lung. La prima strigare, cel mai important fotbalist român a zis ”pas”, motivând că este incompatibil cu funcția de selecționer, câtă vreme este patronul Farului Constanța.

Hagi confirmă: ”Am onorat invitația de a avea o discuție cu președintele Federației. Dar lucrurile erau clare, eu am un club, nu pot lăsa loc la multe speculații. Eu nu pot fi în mai multe locuri, eu mă dedic unui singur obiectiv. Eu îmi asum, nu putem confunda lucrurile. Îi mulțumesc dânsului că s-a gândit la mine”, a spus Gică Hagi. Asta l-a înfuriat însă pe un alt fost component al ”Generației de Aur”, Florin Prunea, care l-a atacat dur pe Ilie Dumitrescu: ”Să îți fie rușine!”.

Dinamo scapă de depunctare!

În cazul în care Dinamo nu depunea la Federația Română de Fotbal, până la data de 30 noiembrie, „Planul de reorganizare” votat de Adunarea Generală a Acționarilor și validat judecătorul sindic, Federația Română de Fotbal putea depuncta, cu până la 9 puncte, echipa condusă de Mircea Rednic.

În ciuda amânării oferite de instanță, Răzvan Zăvăleanu a anunțat, prin intermediul Playsport, că Planul de reorganizare de la Dinamo a fost aprobat. Asta înseamnă că Dinamo scapă de depunctare.

„A fost validat Planul de reorganizare. Acum este pronunțarea, însă nu avem emoții, a fost validat”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.

FCSB câștigă, Becali exultă!

La primul meci fără Edi Iordănescu pe bancă FCSB a reușit să câștige, într-un meci spectaculos, chiar dacă la pauză era condusă de FC Botoșani, cu 1-0. S-a terminat 3-1, după ce jucătorii intrați după pauză, Valentin Gheorghe, Ianis Stoica și Constantin Budescu, a făcut o partidă de excepție. A fost primul meci pentru Toni Petrea de la revenirea pe banca echipei roș-albastre, iar acesta s-a dovedit fost extrem de inspirat în ceea ce privește schimbările, asta dacă nu cumva ele au fost de fapt ordonate din lojă.

PlaySport LIVE: luni, marți și vineri, de la 18:00!!

Sorin Chiriac, Cătălin Mureșanu vor avea un invitat special, pe jurnalistul TVR, Marian Olaianos. Prezentatorul emisiunii ”Replay” și unul dintre cei mai importanți comentatori sportivi din România va veni cu informații extrem de interesante legate de subiectul ”fierbinte” al zilei, Hagi la națională.

Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.