I-a pus gând rău lui Răzvan Burleanu. Președintele FRF și-a făcut un adversar redutabil în fotbalul românesc

Gabriel-Alexandru Ioniță 17.06.2022, 09:50
I-a pus gând rău lui Răzvan Burleanu. Președintele FRF și-a făcut un adversar redutabil în fotbalul românesc

Răzvan Burleanu a intrat în colimatorul lui Gigi Becali, care este dispus să facă eforturi pentru a-l schimba pe actualul președinte din fruntea FRF. Patronul de la FCSB s-a arătat în mai multe rânduri foarte deranjat de întârzierea implementării sistemului VAR în Liga 1, dar, mai recent, au existat și alte probleme pe care le-a semnalat omul de afaceri.

Gigi Becali este decis să demareze procedura de demitere a lui Răzvan Burleanu din fruntea FRF

În primul rând, Gigi Becali l-a atacat pe Răzvan Burleanu prin prisma faptului că el consideră că acesta din urmă ar fi pus politic în fruntea Federației. De asemenea, finanțatorul vicecampioanei este nemulțumit de schimbarea statutului FRF, care prevede acum ca oamenii care vor să candideze la funcția de președinte trebuie să aibă minim 5 ani în conducerea unui club. De altfel, referitor la acest subiect, Becali a spus că inclusiv Valeriu Argăseală, președintele clubului său, ar fi fost „cumpărat” de Răzvan Burleanu.

Nu în ultimul rând, Gigi Becali s-a arătat extrem de nemulțumit și de ultimele evenimente de la echipa națională. El chiar i-a cerut, pe un ton foarte dur, demisia selecționerului Edi Iordănescu.

Cu toate aceste nemulțumiti adunate în ultima perioadă, Gigi Becali a anunțat că are de gând să înceapă demersurile necesare pentru înlăturarea lui Răzvan Burleanu din fruntea FRF. El a explicat că în scurt timp va iniția strângerea de semnături pentru convocarea Adunării Generale, în cadrul căreia ar urma să propună demiterea actualului președinte. Becali a propus ca fotbalul românesc să fie condus de o echipă formată de foști mari fotbaliști, în frunte cu Gică Popescu, actualul președinte de la Farul Constanța.

Mesajul ferm transmis de patronul de la FCSB

„Trebuie demisă toată conducerea FRF. Trebuie totul luat de la zero numai cu oameni de fotbal, începând chiar cu Gică Popescu în frunte. Dacă vor să semneze convocarea Adunării Generale, bine, dacă nu, bine. Eu îmi fac datoria. Am fost întrebat: «Nu puteți să faceți nimic?». Am zis că are dreptate omul ăsta. Chiar nu putem să ieșim din asta? Eu încerc, îmi fac datoria. Știți de ce? El când a candidat nu era din fotbal și apoi a pus în statut că trebuie să fii din fotbal. Scoatem asta din statut. A pus și trei mandate în statut. Scoatem și asta. Și asta propun. Dacă vor să voteze, bine, dacă nu vor, iară bine. Eu îmi fac datoria. Eu încerc, fac acțiunea asta.

Eu am numai jucători români. Am făcut academie. La 15-16 ani, am echipă care bate toată Europa, pe Liverpool și pe oriunde se duce. Eu spun ceea ce fac, ce am făcut și ce o să fac.

«Nu putem accepta mediocritatea». Păi, cine v-a pus? Sau «Domne, eu întotdeauna mi-am asumat răspunderea». Mai bine taci din gură, mai bine te retragi după meci, nu îmi spui ce înseamnă bărbăția. Ne asumăm răspunderea, luăm bătăi, bătăi, bătăi, dar nu ne dăm demisia.

Uite, de exemplu, Stelea trebuie să fie în staff-ul federației. L-am văzut, vorbește frumos, e echidistant, are capabilități și economice, oameni ca el trebuie să fie în staff-ul federației. Noi când cerem demiterea îl și propunem pe Gică Popescu. Într-o săptămână, vorbim și vă spun câte am putut să strâng. Din 250, trebuie să strâng 160 de semnături. Să vedem dacă semnează că dacă au luat zece mingi, două tricouri… Le spun eu că banii ăia pe care i-au luat 10-15 mii o să îi dăm și noi, noua Federație, pentru că sunt banii Federației”, a spus Gigi Becali potrivit Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622