Ianis Hagi e OUT de la Rangers FC. Are pe masă o ofertă de 3 milioane de euro. Când se poate realiza tranzacția

Alex Matei 25.08.2023, 14:07
Ianis Hagi e OUT de la Rangers FC. Are pe masă o ofertă de 3 milioane de euro. Când se poate realiza tranzacția

Ianis Hagi (24 de ani) nu mai are viitor la Rangers FC. Antrenorul Michael Beale i-a explicat românului că nu-i poate garanta locul de titular, mai ales că fiul lui Gică Hagi nu este la nivelul optim nici din punct de vedere fizic.

Hagi jr nu a fost inclus de scoțieni pe lista UEFA și sunt tot mai multe semnale că acesta se va despărți de Rangers FC în următoarele zile.

Despre viitorul lui Ianis nu a vrut să vorbească deloc Gică Hagi, dar a făcut-o Gică Popescu. Președintele celor de la Farul a spus însă că Ianis nu poate reveni la echipa din Ovidiu.

Ianis Hagi e OUT de la Rangers FC. Maccabi Haifa, pe urmele lui

”Mai sunt câteva zile până când se va încheia perioada de mercato și vom vedea cu ce echipă va semna Ianis. El are mai multe oferte și stiți cum e în astfel de situații. nu știi ce să alegi”, a spus Gică Popescu, la Fanatik.

Pe lista echipelor care-l vor pe român s-ar afla și cei de la Maccabi Haifa.

Israelienii ar fi de acord cu transferul lui Ianis, dar doar în cazul în care echipa va da lovitura și se va califica în grupele UEFA Champions League.

Maccabi Haifa a remizat pe teren propriu 0-0 cu Young Boys Berna în prima manșă a preliminariilor UCL, astfel că are șanse importante de a intra în faza grupelor.

Dacă vor reuși calificarea, atunci Maccabi va face tot ce poate pentru a-l lua pe Ianis Hagi, iar suma de transfer ar fi undeva între trei și patru milioane de euro, susține fanatik.ro.

Prima echipă care a discutat cu Ianis Hagi pentru un eventual transfer. Anunțul scoțienilor

Rangers a remizat în acest start de săptămână, scor 2-2, pe Ibrox Park, contra celor de la PSV, în prima manșă din play-off-ul Ligii Campionilor. Ianis Hagi, fotbalist ce a bifat foarte puține minute în acest start de sezon pentru echipa scoțiană, nu a fost inclus în lot de antrenorul Michael Beale.

Jucătorul a fost apt pentru duelul cu olandezii, o situație care arată, încă o dată, faptul că tehnicianul vicecampioanei Scoției nu îl consideră un om de bază.

Presa scoțiană anunță că formația din Glasgow este dispusă să-l cedeze pe Ianis Jr pentru cel puțin 5 milioane de euro, iar Trabzonspor a intrat pe fir. Locul 6 în ultimul sezon din prima liga turcă negociază, în aceste momente, direct cu jucătorul.

Mijlocașul și-a manifestat dezamăgirea la ultima apariție în tricoul lui Rangers

Ianis Hagi a prins puțin peste jumătate de oră, în acest sezon, doar în partida de pe 19 august, una jucată de Rangers în compania celor de la Morton. La capătul duelului din Cupa Ligii Scoției, unul câștigat de echipa din prima divizie, scor 2-1, Hagi s-a arătat frustrat de faptul că nu joacă mai mult.

Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei.Eu sunt un simplu jucător, iubesc fotbalul.

Mă antrenez zilnic la sută la sută. M-am întors după o accidentare care m-a ținut un an departe de fotbal. Ei mă cunosc, îmi știu istoria la acest club. Vreau doar să joc”, a declarat Ianis Hagi la finalul meciului cu Morton, conform The Scotsman.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622