Războiul declaraţiilor între familia Serenei Williams şi Ion Ţiriac e în faza „Nasty”. Ilie Năstase îl umilește public pe Alexis Ohanian: „Cred că e fetiță-n casă, iar Serena e bărbatul”. Duelul verbal dintre cele două tabere tinde să se prelungească. Asta, după ce soțul Serenei, Alexis Ohanian, l-a numit pe Țiriac „sexist, rasist și clovn”. Ilie Năstase i-a lut apărarea vechiului său prieten și l-a „demolat” pe Ohanian în stilul caracteristic.
Alexis Ohanian, soţul Serenei, l-a numit pe Ion Ţiriac ”un clovn rasist şi sexist”. Replica a venit după ce fostul mare jucător de tenis român a declarat că Serena ar trebui să se retragă. Printre cauze: vârsta și greutatea. Scandalul declarațiilor a început înaintea sfertului de finală de la Australian Open câștigat de Serena. Aceasta a învins-o pe Simona Halep cu 6-3, 6-3.
Acum, Ilie Năstase sare în apărarea prietenului său. Primul număr 1 din istoria ATP susţine că Alexis Ohanian a exagerat şi că ţine să iasă în evidenţă. Asta,din cauză că familia acestuia este dominată de faima şi personalitatea Serenei Williams. Dar cel poreclit „Nasty” (nr – în sensul de neplăcut, obraznic, rău) a făcut-o în stilul său deja „brevetat”.
M-au acuzat şi pe mine rasisim. Pe cine nu acuză ei? Ăla se simte că n-a jucat în viaţa lui tenis. Cred că e fetiţă în casă şi Serena e bărbatul. Aşa cred. De-asta şi răspunde el… Serena n-ar avea treabă cu domnul Ţiriac, în nici un fel”, a spus Ilie Năstase pentru Telekom Sport, conform adevarul.ro.
Alexis Ohanian (37 de ani), soţul sportivei din SUA, a postat un mesaj jignitor pe Twitter. Acesta l-a insultat pe Ion Ţiriac(81 de ani), mentorul Simonei Halep, dorind să îi plătească o poliță românului. „E bine că nimeni nu-l bagă în seamă pe rasistul, sexistul şi clovnul Ion Ţiriac”, a postat Alexis Ohanian. Mesajul venea ca o replică la afirmațiile făcute de Țiriac despre Serena. Miliardarul român era de părere că din cauza vârstei și a greutății, aceasta ar trebui să se retragă.
La câteva ore după mesajul jignitor al lui Ohanian a venit o altă replică. Dar a lui Ion Țiriac Jr. Acesta a publicat o adevărată scrisoare în care îi bate obrazul acestuia, conform prosport.ro. Însă mesajul postat pe Twitter are o ironie subtilă, fiind într-un alt ton decât cuvintele de ocară ale americanului.
Având calitatea de soț al doamnei Williams, nu vă mai puteți reprezenta doar propriile opinii în sport, ci și pe cele ale soției dumneavoastră. Ar fi rușine să aduceți o imagine greșită asupra moștenirii pe care o lasă soția dumneavoastră în urmă prin tweet-uri scrise fără argumente”, a scris, printre altele, Ion Ion Țiriac.