În frunte cu Simona Halep și Sorana Cîrstea, România va trimite nu mai puțin de 17 jucători la Wimbledon! Cine e pe tabloul principal

Catinca Giosanu 19.06.2021, 12:05
În frunte cu Simona Halep și Sorana Cîrstea, România va trimite nu mai puțin de 17 jucători la Wimbledon! Cine e pe tabloul principal

Simona Halep a ratat Roland Garros din cauza accidentării de la Roma, dar revine cu forțe proaspete în circuit. Sportiva din Constanța va participa la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon. La fel se va întâmpla și cu Sorana Cîrstea. Pe lângă ele, România va mai trimite încă 15 jucători la Wimbledon! Cine e pe tabloul principal?

În frunte cu Simona Halep și Sorana Cîrstea, România va trimite nu mai puțin de 17 jucători la Wimbledon!

Au mai rămas doar câteva zile până la cea de-a 134 ediţie a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Competiția va începe luni, 21 iunie, la All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, cu faza calificărilor. România va trimite nu mai puțin de 17 jucători la turneul londonez!

La plecarea spre Germania, Simona Halep a vorbit despre obiectivul său din perioada următoare. Numărul trei mondial se concentrează pe turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, acolo unde este campioană en-titre.

Ar însemna mult să îmi păstrez trofeul, dar e mult prea greu. Am stat foarte mult departe de tenis. Acum, sunt 100% din punct de vedere fizic.

Eu îmi doresc să câştig din nou Wimbledonul. Am un turneu de pregătire, unde sper să joc bine. De doi ani nu am mai jucat pe iarbă, mi-era dor. E alt joc şi sunt entuziasmată.”, a afirmat Halep, pe aeroport.

Cine e pe tabloul principal

Pe tabloul principal vor intra direct, începând din 28 iunie, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu şi Ana Bogdan. Începând de luni, 21 iunie, vor evolua în calificări Irina Bara, Jaquelin Cristian, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu, Elena Gabriela Ruse, Monica Niculescu, Gabriela Talabă, precum şi Irina Fetecău. Asta, la feminin. La masculin, la evolua Marius Copil.

La feminin, ar mai putea ajunge în calificări şi Ioana Laura Andrei, a treia rezervă, care va participa doar în cazul în care trei sportive se vor retrage.

România mai are reprezentanţi şi în probele de dublu

Şapte români vor juca în concursul de dublu la Wimbledon.

Trei perechi au în componenţă jucătoare din România. Este vorba despre cuplurile Nadiya Kichenok – Raluca Olaru, Andreea Mitu – Monica Niculescu şi Cornelia Lister – Patricia Ţig.

În proba de dublu masculin vor evolua perechile Kevin Krawietz – Horia Tecău şi Jay Clarke – Marius Copil. Acesta din urmă a primit un wild card, alături de britanic, care a fost invitat şi pe tabloul principal de simplu.

Turneul de la Wimbledon este dotat cu premii în valoare de 35.016.000 lire sterline.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622