CFR Cluj este bună de plată. Campioana României traversează momente delicate, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor. Clubul se baza pe venituri mai mari din cupele europene iar acum mizează totul pe grupele Conference League. Până atunci, însă, clujenii mai primesc o lovitură.
Gruparea din Gruia l-a adus pe Roger încă din februarie. Brazilianul semnase un contract valabil din vară, dar la insistența lui Dan Petrescu, campionii s-au angajat să plătească o sumă ca să îl aducă imediat. 75.000 de euro a fost suma asupra cărora s-au înțeles cele două tabere. Cu toate acestea, campionii n-au achitat încă niciun euro și s-a ajuns la comisiile FRF. Și verdictul nu a întârziat să apară.
”AFC UTA Arad vs. FC CFR 1907 Cluj – Neexecutare Hotărâre CNSL – În baza art. 24.C.1.A din RSTJF, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportiva de 3.000 lei și i se acordă un termen de grație de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligației de plată. Termen 17.08.2022”, este comunicatul celor de la Comisia de Disciplină.
Eliminrea din primul tur preliminar al UEFA Champions League a adus-o pe CFR Cluj în poate cel mai critic moment, însă chiar și așa, Neluțu Varga își permite în continuare financiar să ia decizii în favoarea echipei. Eventualele milioane din Champions League sau Europa League nu vor mai veni, iar în acest moment, singura salvare pentru campioana României pare să fie o calificare în grupele UEFA Conference League.
O gură de aer proaspăt pentru CFR Cluj ar fi putut veni și de pe urma unui transfer. Nana Boateng, mijlocașul ghanez pe care CFR l-a adus în septembrie 2021 de la KuPS, a primit o ofertă de 1.200.000 de dolari. Al Khaleej, formație nou-promovată în prima ligă a Arabiei Saudite, ar fi fost dispusă să plătească suma respectivă pentru împrumutul pe un sezon al lui Boateng. Deși oferta părea extrem de tentantă CFR Cluj a refuzat-o.
Dan Petrescu nu are de gând să se despartă de mijlocașul de 28 de ani, pe care îl vede esențial în îndeplinirea obiectivelor echipei, respectiv calificarea în grupele Conference League și câștigarea campionatului.
Totuși, tot sursa citată susține că CFR Cluj ar fi dispusă să renunțe la jucător. Asta doar dacă va veni o ofertă de 5.000.000 de euro pentru un transfer definitiv.
Nana Boateng a fost titluar în dubla cu Pyunik, reușind în retur să înscrie unul dintre golurile CFR-ului. În stagiunea precedentă, el a marcat două goluri în 39 de meciuri.