Andrei Păunescu își continuă lupta în instanță și consideră inacceptabilă utilizarea versurilor din imnul Rapidului, în scop comercial, ale unor obiecte răspândite. Rapid București face parte din proces, iar fiul lui Adrian Păunescu a oferit ultimele detalii.
Mai multe entități au fost date în judecată de familia Păunescu, după ce au comercializat versurile imnului giuleștean fără acord.
Andrei Păunescu susține că locurile în care au apărut versurile au produs rumoare în rândul familiei.
“Nu contează câte termene sunt atât timp cât sunt legile normalității, ale bunului simț, ale normnalității, potrivit cărora dacă iei un lucru cuiva ești sancționat. Dacă mai și vinzi, asta constituie o împrejurare agravantă. În România au fost atâtea lucruri absurde, de la cultură la politică, de la artă la inginerie, de la saline până la orice domeniu, care s-au întors cu dosul în sus încât nu putem anticipa niciodată, dar în logica de până acum așa ar trebui să fie”, a spus Andrei Păunescu, pentru Orangesport.ro.
“(n.r. – materialele prezentate în instanță) N-am putut să le prezint chiar pe toate, că trebuia să iau rulote cu mine, remorci, tarabe. Am prezentat eșantioane cu lucrurile cele mai strigătoare la cer, la gât, la stomac, la corp. Acolo e vorba și de băuturi alcoolice, haine, eșarfe, bilete de tren, bilete de metrou. Toate năzdrăvăniile.
Nu pot oferi detalii dintr-o speță aflată în judecată, dar nu pot să-i uit zâmbetul (n.r. – judecătorului) în momentul în care în sala de judecată, cu avocații celor 10 entități de față… Am spus <>.
Problema gravă este că nu doar că sunt beneficii comerciale din acest lucru fără niciun drept, niciun acord al proprietarilor dreptului de autor, dar autorul a mai fost și târât într-o zonă în care autorul nu s-ar fi ilustrat. Totul a fost făcut ca în junglă”, a mai spus fiul lui Adrian Păunescu.
“Nu știu cu cine, că nimeni nu a căutat să explice treaba asta, ba chiar primesc semnale de la oameni care merg prin oraș, prin țară, cumpără timbre cu poezia cu Adrian Păunescu. Cineva m-a sunat din Gara de Nord că a cumpărat o eșarfă cu imnul Rapidului. Pe internet se vând în continuare obiecte personalizate. Lucrurile sunt în formă continuată, comercializate într-o formă ilegală și nu știm până unde va merge abuzul.
Suma apreciată de cei care au făcut calculele, de avocați, de experți este o sumă prezentată. Acum, ce va decide instanța nu depinde de noi și nu-mi poate reveni mie sau altei persoane. Îi revine lui Adrian Păunescu. Cum și în ce fel se va împărți după acest proces deja lung, cu costuri… se va face prin aplicarea coteler de moștenitori, dar e o chestie tehnică. Contează să rezolvăm în principiu problema.
(n.r. – Dacă cei de la Rapid ar fi dorit să se ajungă la o înțelegere înainte de startul procesului) Dacă lucrurile ar fi fost rezonabile și produsele cu care se afișează această lucrare literară și sportivă, dacă produsele ar fi respectat o minimă moralitate, de ce nu?
Sunt versurile lui Adrian Păunescu pe care le-am oferit, le-am gestionat pentru diverse proiecte. În cântece, campanii publicitate… nicio problemă! Sunt oameni care înțeleg, niciodată nu s-a pus problema de pretenții uriașe. Nu s-a întâmplat așa nici cu vinul, cu pariurile, nici cu trenul, cu metroul, nici cu berea, nici cu eșarfele, nici cu decorațiunile, nici cu desfăcătoarele de bere, nici cu timbrele”, a adăugat Andrei Păunescu, potrivit Orangesport.ro.