Încă un star i se alătură lui Ronaldo la Al-Nassr în următoarele ore

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.01.2023, 18:28
Încă un star i se alătură lui Ronaldo la Al-Nassr în următoarele ore

„Efectul” Cristiano Ronaldo începe să se simtă din ce în ce mai pregnant în Arabia Saudită. După ce starul portughez de 37 de ani a semnat cu Al-Nassr, s-a vorbit foarte mult despre faptul că ar urma ca echipa din Riyadh să facă în scurt timp și alte mutări importante pe piața transferurilor. Iar acest „proces” este pe cale să fie inițiat.

Cristiano Ronaldo ar putea să fie din nou coechipier cu Keylor Navas

Potrivit jurnaliștilor spanioli de la Marca, noua echipă a lui Cristiano Ronaldo ar urma să îl aducă în scurt timp pe Keylor Navas, portarul de 36 de ani, din Costa Rica, al celor de la Paris Saint-Germain. Ibericii susțin că negocierile dintre cele două părți ar fi în plină desfășurare și sunt șanse foarte mari ca mutarea să fie finalizată în maxim câteva zile. David Ospina, titularul postului de portar la Al-Nassr, s-a accidentat. Iar antrenorul Rudi Garcia își dorește de urgență aducerea unui nou goalkeeper.

Keylor Navas mai are încă un an și jumătate din contractul cu campioana Franței. Însă, întrucât este veșnic rezerva lui Gianluigi Donnarumma, el a decis că este momentul să plece de pe Parc des Princes. Iar posibilitatea de a ajunge la Al-Nassr, unde ar urma să aibă, evident, un salariu colosal, îi surânde costaricanului. În plus, un argument în plus este reprezentat de faptul că el ar urma să fie din nou coleg cu Cristiano Ronaldo, alături de care a mai jucat și la Real Madrid, într-o perioadă extrem de bună pentru echipa de pe Santiago Bernabeu.

Al-Nassr ar urma să se „dezlănțuie” pe piața transferurilor

Eventualul transfer al lui Keylor Navas ar fi doar începutul pentru „noul” Al-Nassr. Din sezonul viitor, regulamentul din Arabia Saudită ar urma să se schimbe, astfel încât echipelor să le fie permis să înceapă meciurile cu 8 jucători străini pe teren. Așa că echipele din acest campionat vor încerca în perioada următoare să transfere mai mulți fotbaliști străini, bineînțeles, de o calitate cât mai ridicată.

Iar Al-Nassr, care dispune, după toate evidențele, de un buget colosal, ar urma să mai facă și alte mutări impresionante. Se vorbește deja de ceva timp despre posibilitatea ca Sergio Ramos sau N’Golo Kante, printre alții, să i se alăture lui Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită. Salariile lor nu ar reprezenta o problemă pentru Al-Nassr. Iar prezența starului lusitan ar putea fi un adevărat „magnet” pentru fotbaliști cu nume din Europa. Mai ales pentru cei cu care el a jucat deja de-a lungul carierei.

Așadar, în scurt timp am putea asista la crearea unui nou „pol de putere” în fotbalul mondial. Singurul din afara Europei la ora actuală.

Sursă foto: Instagram / keylornavas1

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622