Incident frapant în Ghencea. Ce a pățit o jurnalistă care s-a trezit în mijlocul suporterilor steliști: „S-a întâmplat în fața steward-ului”

Catinca Giosanu 22.06.2023, 11:31

O jurnalistă de la noi din țară a avut parte de o experiență mai puțin plăcută pe stadion la România U21 – Spania U21. Deși avea un bilet, ea nu a putut locul care îi era destinat. Cu greu a cedat și și-a căutat un alt loc din care să privească meciul, dar câțiva tineri au avut grijă să îi strice seara. Femeia a povestit totul prin intermediul unei postări făcute pe Instagram.

Ce s-a întâmplat pe stadion la România U21 – Spania U21

Jurnalista Beatrice Ghiciov spune că a rămas cu un gust amar după ce a asistat la România U21 – Spania U21. Tânăra putea privi liniștită meciul de la masa presei. A ales să nu facă acest lucru și să își cumpere bilet împreună cu iubitul ei pentru partida disputată miercuri în Ghencea.

Din nefericire, tânăra a fost împiedicată să ocupe scaunul pe care ar fi trebuit să stea în timpul duelului dintre cele două reprezentative. Totul s-a întâmplat în fața steward-ului care n-a făcut nimic. Ea a povestit cum a fost ridicată de pe scaun de către ultrașii CSA Steaua, deși avea bilet.

Nu credea că i se va întâmpla vreodată așa ceva!

După ce iubitul ei a convins-o să meargă să își caute un alt scaun, jurnalista a dat de câțiva tineri mai rebeli din fire, care au deranjat-o pe întreg parcursul meciului. Suporterii nu doar că făceau gălăgie și fumau, ci stăteau fix în fața ei, astfel încât reprezentanta mass-media să nu poată vedea meciul.

”Nu m-am gândit deloc atunci când am luat biletele la România-Spania că locurile noastre vor fi fix în mijlocului celor de la Peluza Sud Steaua. N-aș fi avut o problemă cu ei dacă ar fi fost civilizați. Dar de cum am început să urcăm treptele stadionului și i-am văzut în negru, mi-am dat seama cine sunt. Pe locurile noastre (și probabil pe ale multor altora) stăteau niște ultrași.

– Mă scuzați, aici sunt locurile noastre.
– Nu e pă locuri aici, mi se răspunde.
– (mi se urcase deja sângele la cap) Cum să nu fie pe locuri dacă avem bilete?

Și m-au privit de parcă le-am cerut să-și taie o mână. Iulian m-a luat de acolo, “hai că găsim noi unde să stăm”.
Am găsit, două sectoare mai încolo. Fetele pe niște locuri neocupate, băieții pe trepte. Și mai erau ca noi. Fraieri noi că am luat bilete în loc să stăm pe unde ne taie capul.

Și dacă vă uitați la una dintre poze, niște băieți stau și se uită la meci blocând vizibilitatea. Au fost câțiva oameni din spatele nostru care le-au mai zis să se mute, că nu vedem nimic. Au rămas pe poziții, dându-și coate, râzând, fumând (deși nu ai voie). Totul s-a întâmplat în fața steward-ului care n-a făcut nimic. Și el e dintre cei tineri. Ce pretenții să fi avut de la ceilalți stewarzi care păreau a fi oamenii care păzesc supermarket-urile sau farmaciile (și știm cu toții că nu’s chiar cei mai impunători…).

Cine se ocupă de organizarea Campionatului European de tineret nu o face prea bine.

Ah, da. Frumos stadion, urât meci. N-am speranțe la un viitor care să ne aducă bucurii pe partea de națională. Am luat bătaie cu 3-0.

Hai, România!”, a scris jurnalista, pe contul oficial de Instagram.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622