Adrian Mititelu jr. a găsit deja un înlocuitor-surpriză pentru Adrian Mutu la FC U. Craiova. Un fost campion din Liga I este gata să vină în Bănie, însă a pus o condiție importantă. Cere conducerii de la FCU Craiova să producă o schimbare importantă la nivel administrativ.
Adrian Mutu s-a despărțit de FC U. Craiova în urmă cu câteva ore, iar Adrian Mititelu jr. i-a găsit deja un înlocuitor-surpriză. Înfrângerea din derby-ul cu Universitatea Craiova i-a fost fatală „Briliantului”, care nu a mai beneficiat de sprijinul conducerii. În acest context, cele două părți s-au așezat la masa negocierilor în această dimineață și au reziliat contractul de comun acord.
FCU Craiova nu va rămâne prea mult timp fără antrenor. Mititelu jr. a demarat deja negocierile, iar potrivit presei sportive din România principalul favorit să îl înlocuiască pe Mutu este Marius Șumudică.
Șumi este gata să accepte oferta oltenilor, însă pune o condiție importantă. Îl vrea pe Marian Copilu în funcția de președinte al clubului. În prezent, poziția respectivă este ocupată de Marcel Pușcaș.
Marius Șumudică și Marian Copilu au lucrat împreună și la CFR Cluj, de unde au fost demiși la finalul lunii august. Șumi a avut câteva oferte din străinătate în ultimele săptămâni, însă niciuna dintre acestea nu s-a concretizat.
Prima reacție a lui Adrian Mutu. Antrenorul a confirmat că se desparte de FCU Craiova.
Șumudică a declarat în repetate rânduri că și-ar dori să antreneze la Craiova. Cu toate acestea, formația la care făcea referire antrenorul era cea patronată de Mihai Rotaru, cu care a și fost în negocieri.
Omul ăsta, Rotaru, nu întârzie o zi cu salariile jucătorilor de când a preluat clubul! Trebuie cineva care să tragă ‘căruța’ după el.
Mi-aș dori să antrenez Craiova, îmi doresc și mi-am dorit”, spunea Șumudică, în urmă cu un an.
De asemenea, la începutul anului a recunoscut că a avut o discuție amicală cu Mihai Rotaru pentru a o prelua pe Universitatea Craiova:
Singura discuție pe care am avut-o, mai mult amicală, a fost cu Rotaru. Este prietenul meu, e un băiat deosebit, pe care îl respect. Îl sunam zi de zi, este prietenul meu. Deocamdată, așa a zis: „Șumi, suntem prea buni prieteni și nu vreau să ne certăm”. Craiova este singura echipă la care m-aș fi întors să antrenez în România”, spunea Șumudică în iarnă, la Digi Sport.
Din postura de antrenor, Marius Șumudică a cucerit un titlu de campion în Liga I. S-a întâmplat la finalul sezonului 2015-2016, când era pe banca formației Astra Giurgiu. De asemenea, tot alături de Astra a câștigat și Supercupa României.