Înlocuitor surpriză pentru Max Allegri la Juventus. Omul care a transformat Atalanta e în pole-position

Gabriel-Alexandru Ioniță / 22.09.2022, 08:46
Înlocuitor surpriză pentru Max Allegri la Juventus. Omul care a transformat Atalanta e în pole-position

Juventus are un start foarte slab de sezon, iar „sabia lui Damocles” stă deasupra capului lui Massimiliano Allegri. Deși conducerea clubului și-a arătat susținerea față de antrenorul italian în ultimele săptămâni, acest lucru s-a mai schimbat după înfrângerea cu nou-promovata Monza, de la finalul săptămânii trecute.

Vineri s-ar putea decide viitorul lui Massimiliano Allegri la Juventus

Astfel, președintele Andrea Agnelli a dispus ca o decizie finală să fie luată la finalul acestei săptămâni, mai exact vineri, atunci când se va întâlni Consiliul de Administrație al clubului torinez. Iar scenariile luate în calcul de presa italiană sunt două.

În primul rând, se ia în calcul păstrarea lui Allegri în funcție. Asta pentru că tehnicianul în vârstă de 55 de ani are un contract „beton” la Juventus. „Bătrâna Doamnă” ar trebui să îi plătească nu mai puțin de 36 de milioane de euro pentru a-l demite, sumă ce reprezintă valoarea totală a contractului său valabil până în 2025. De fapt, acest aspect este singurul care îi împiedică pe șefii lui Juve să îl dea afară acum pe Allegri.

Al doilea scenariu discutat pleacă de la faptul că oficialii multiplei campioane a Italiei nu vor mai putea răbda în cele din urmă jocul modest și lipsa de rezultate, își vor asuma această pierdere financiară uriașă și vor decide să îl concedieze în cele din urmă pe antrenor. În acest caz, torinezii ar urma să numească un antrenor interimar până la finalul acestui sezon. Un antrenor, cel mai probabil care face parte deja din clu, și care nu va avea pretenții financiare aproape deloc.

Gian Piero Gasperini, principalul nume vehiculat pentru eventuala înlocuire a lui Allegri

Iar în vară, Juventus ar încerca aducerea unui antrenor cu nume, care a demonstrat anterior la nivel înalt și care să nu fie nici atât de scump. Iar varianta înaintată de jurnaliștii italieni, printre care cei de la today.it, este reprezentată de Gian Piero Gasperini. Tehnicianul în vârstă de 64 de ani a făcut adevărate minuni în ultimii ani la Atalanta, cu excepția sezonului trecut.

Pe lângă faptul că a construit o echipă puternică, alături de care a prins grupele UEFA Champions League frecvent, cu bani puțini, Gasperini a implementat și un stil de joc foarte ofensiv, extrem de apreciat de toată Europa. Iar oficialii lui Juventus și-ar dori ceva asemănător după ce jocul închis adoptat de Allegri.

Gian Piero Gasperini mai are contract la Bergamo până în iunie 2024. Astfel, în vara anului viitor, el ar intra în ultimul an de contract, motiv pentru care oficialii Atalantei ar putea fi tentați să îl cedeze și să obțină niște bani în schimbul lui, pe modelul transferurilor de jucători, decât să îl piartă gratis un an mai târziu.