Interdicția pe care o are Simona Halep din partea lui Toni Iuruc. Sportiva voia să arate pozele cu pricina

Catinca Giosanu 16.09.2022, 16:31
Interdicția pe care o are Simona Halep din partea lui Toni Iuruc. Sportiva voia să arate pozele cu pricina

Simona Halep și-a adjudecat luna trecută cel de-al 24-lea titlu WTA din cariera sa. Jucătoarea născută la Constanța a fost asaltată de fani după titlul de la Toronto. Ea a trecut prin mai multe înercări în ultima perioadă și nu s-a putut exterioriza așa cum o făcea altădată. Ba chiar și-a dorit să le arate susținătorilor ei anumite pozel, dar fostul soț nu și-a dat acordul.

Simona Halep, la mâna lui Toni Iuruc

Sportiva de la malul mării a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul nasului. După operație, ea și-a anunțat fanii că nu va mai participa la niciun turneu anul acesta. Fostul lider mondial a evidențiat, totodată, că abia așteaptă sezonul viitor, pentru că simte că încă mai are un cuvât de spus în tenisul mare.

Înainte de a ajunge pe masa de operație, fiica lui Stere Halep a semnat actele de divorț. Ea s-a despărțit de Toni Iucur cu doar două luni înainte de cununia religioasă și la un an de la cununia civilă. Nimeni nu se aștepta ca relația dintre cei doi să se încheie în acest mod. S-a speculat că românca va părăsi România după divorțul de Toni Iuruc.

Unii apreciază că Simona Halep se va stabili în Franța, acolo unde antrenorul Patrick Mouratoglou are o academie de tenis.

Ce i-a interzis omul de afaceri să facă

Campioana noastră are însă unde să se refugieze. Ea a dezvăluit, într-un interviu acordat  fostei jucătoare de tenis Barbara Schett, că are un loc special chiar la ea acasă. Românca se refugiază acolo ori de câte ori are nevoie să se simtă mai bine.

Am o doamnă care este menajeră și mă ajută cu toate. Casa mea e lună, iar lucrurile sunt puse în ordine întotdeauna. Probabil că tenisul m-a învățat să fiu ordonată. Câteodată merg la birou, citesc cărți și mă relaxez acolo. Soțul meu a creat și o cameră cu trofee, dar nu e atât de mare pentru că le-am selectat pe cele mai importante. Atunci când am o stare proastă merg acolo și îmi revin.”, a povestit dubla campioană de Grand Slam.

Campioana noastră își dorește foarte mult să devină mamă. Ea ar fi vrut să îi facă trei copii lui Toni Iuruc, deși crede că nu va avea suficient timp să se ocupe de toți trei.

Eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică. Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… Un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau, una voluminoasă sau una mai simplă”, mai spunea Simona Halep.

”O să încerc să postez nişte poze, dacă îmi dă voie”

Fosta lideră WTA a cam dispărut din peisaj după despărțirea de Toni Iuruc. Ea ar vrea totuși să le arate fanilor câteva fotografii surprinse în casa în care a locuit împreună cu Toni Iuruc, dar nu are permisiunea acestuia.

Este gata camera cu trofee. Soţul meu s-a ocupat foarte, foarte bine de ea, este deosebită. O să încerc să postez nişte poze, dacă îmi dă voie. Are locul lui (nr. trofeul de la Transylvania Open). Orice trofeu are locul lui şi mă bucur că am fost totuşi capabilă să ajung în finală, pentru că, aşa cum cu toţii ştim, a fost un an greu şi tenisul pe care l-am arătat îmi dă încredere că, dacă muncesc în continuare, o să fiu la un nivel şi mai ridicat.”, a conchis Simona Halep, conform celor de la prosport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622