Mike Tyson a fost mereu un personaj controversat în afara ringului de lupte, iar comportamentul său i-a adus nenumărate probleme cu legea. În urma unei condamnări din 1992, fostul mare campion mondial la categoria grea nu are dreptul de a intr în două țări.
După ce în 1986 a devenit cel mai tânăr campion la categoria supergrea, pugilistul a ajuns treptat falit. La 55 de ani, Mike Tyson încă are de suferit din cauza episodului din 1992. În acel an el a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru că a violat-o pe Desiree Washington (18 ani, la acea vreme). Victima lui Tyson este o fostă participantă la Miss SUA.
Iron Mike, numele său real, a executat doar jumătate din pedeapsă. Cu toate acestea, codul penal australian și neozeelandez spune clar faptul că orice persoană străină condamnată la peste cinci ani e închisoare nu o să mai poată călca pe aceste teritorii. Astfel Tyson are interzis în Australia și Noua Zeelandă.
Mike Tyson a explicat în mai multe rânduri faptul că n-ar fi fost niciodată vorba de un viol, Desiree Washington dându-și consimțământul pentru actul sexual. Mai mult, el a spus că judecătorul nu a vrut să asculte declarațiile a trei martori cheie. Cu toate acestea, perioada petrecută după gratii l-a apropiat pe sprtiv de divinitate și s-a convertit la islam, luând numele Malik Abdul Aziz.
Una din pasiunile pentru care este cunoscut fostul mare boxer o reprezintă creșterea de porumbei. Acesta nu și-a ascuns niciodată iubirea pentru aceste păsări, pe care o are încă din copilărie. Acesta a crescut mereu porumbei, indiferent unde a locuit. Această pasiune i-a afectat, la un moment dat, o relație. Femeia a comis un gest de neiertat.
Se întâmpla în 2013, eram într-o relație cu o domnișoară mai tânără. Aceasta mă tot bătea la cap să mâncăm un porumbel, îmi zicea că mai bine să îi gătesc decât să îi cresc. Până la urmă am lăsat-o să ia un porumbel și să îl gătească. A făcut-o chiar în fața mea, dar nu am putut mânca. Chiar nu am reușit. Nu mi-a plăcut deloc, așa că am și încheiat relația. De ce am acceptat? eram la ea acasă, ea ne întreținea atunci, nu prea puteam refuza. Dar nu a fost ok, a declarat Tyson.
Fostul pugilist a recunoscut că iubirea față de aceste păsări vine din copilărie, când avea grijă de un porumbel. Pentru Mike Tyson, legătura cu porumbeii a însemnat foarte mult.
Eram un copil gras, urât, copii râdeau de mine. Singura mea bucurie era să am grijă de porumbeii mei. Erau scăparea mea, au fost prima mea iubire adevărată. Nu poți uita așa ceva, a povestit fostul mare campion al greilor.
De altfel, prima bătaie în care a fost implicat s-a petrecut tot din cauza porumbeilor. Un copil mai mare i-a omorât pasărea favorită.
A fost prima dată când am lovit cu pumnul, când m-am luptat, a recunoscut Mike Tyson