Nadia Comăneci, prima gimnastă care a obținut nota 10 în istoria acestui sport, a supraviețuit unor încercări incredibile. Marea noastră campioană a fost nevoită să fugă pe furiș din țară pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Românca se afla atunci într-o relaţie toxică cu cel care o ajutase să evadeze. Este vorba despre Constantin Panait. Cine a salvat-o pe fosta mare gimnastă.
Constantin Panait se numește individul care a ajutat-o pe Nadia Comăneci să evadeze din România. Sportiva s-a lovit de alte probleme după ce a fugit din țară, dar o minune a făcut ca Bart Conner să îi iasă sportivei în cale. Americanul devenise, între timp, şi managerul ei. Tot el a fost cel care a ajutat-o pe Nadia să înceapă o viață nouă la Montreal.
Cei de la New York Times scriau în anul 1996 că Bart Conner i-a simţit Nadiei teama şi a luat legătura cu ea.
A ajutat-o să scape din acea relaţie abuzivă şi să înceapă o viaţă nouă în Montreal, locuind cu familia unui antrenor român de rugby, Alexandru Ştefu. Timp de un an, el şi Nadia au fost prieteni care se auzeau doar la telefon.”, a transmis sursa anterior citată.
Lucrurile s-au schimbat radical în momentul în care gazda Nadiei din Canada s-a stins din viață. Se întâmpla în anul 1991. Atunci, Bart a invitat-o să se stabilească în oraşul în care locuia şi el, Oklahoma City, pentru a-l ajuta la şcoala lui de gimnastică.
„Zeița de la Montreal” s-a apropiat treptat de fostul atlet, iar după cinci ani s-au căsătorit. Nunta a avut loc la Bucureşti. Marea noastră campioană a avut atât de mulți invitați, încât s-a văzut nevoită să rezerve un hotel întreg.
Am locuit cu toţii timp de o săptămână la Hotel Lido, rebotezat Hotel Nadia, deoarece îl ocupaserăm în întregime. Cununia în sine a fost ieşită din comun. O veche tradiţie populară spune că mirele sau mireasa se pot călca pe picior şi cine va călca va decide în casă. Eu l-am tot călcat pe picior şi, când am făcut-o pentru prima dată, m-a întrebat ce se întâmplase. E prea târziu, i-am şoptit în glumă, de acum o să am ultimul cuvânt.”, a povestit Nadia în autobiografia ei.
Zece ani mai târziu, a venit pe lume Dylan Paul, care-i calcă pe urme „zeiței de la Montreal”. Adolescentul este extrem de pasionat de sport. Fiul Nadiei Comăneci practică și fotbal, golf, hochei și înot. Totuși, gimnastica ar fi cea care l-ar atrage cel mai mult.
Nadia își susține necondiționat fiul, iar asta o dovedesc numeroasele imaginile cu Dylan din timpul antrenamentelor sau concursurilor, pe care le postează pe conturile ei de socializare.