Întrebare de baraj: Mirele, acum mai rămâi? Remizăm cu Islanda și suntem la mâna „pescarilor”! Macedonia de Nord este favorită pentru locul 2

Cătălin Mureșanu / 12.11.2021, 00:49
Întrebare de baraj: Mirele, acum mai rămâi? Remizăm cu Islanda și suntem la mâna „pescarilor”! Macedonia de Nord este favorită pentru locul 2

În urmă cu 20 de ani, când, prin preliminarii, ne „antrenam” cu ei, pe islandezi i-am numit pescari. Anul trecut, când, în meci de baraj pentru Euro 2020, ne-am luptat cu ei, le-am devenit momeală. Și ne-au lăsat acasă, mulinând, futil, motive în gol.
Azi, când noi sperăm înfierbântați spre o nouă calificare la mondial, iar ei așteaptă, în răbdarea lor glacială, formarea unei noi generații, le vrem juvelnicul plin. Rădoi nădește cu Alibec. Nu ne mai poți surprinde cu nimic, Mirele! Ne-ai luat de știuci, trăim așa! Suntem la mâna noastră și-l avem adversar pe Skulason. De rezonanța numelui lui, cu prefix și sufix, se leagă ultimele noastre performanțe.

Fir întins. Pardon. Pe ei pe mama lor!

Începem timid, rigid, îmbâcsit, victime în rigiditatea lor de trauler ruginit ieșit în Atlantic. Islandezii intră furibunzi, cu un curaj pescăresc, condamnați, genetic, de determinarea obrajilor lor stacojii. Și scăpăm când Bjarnason, la un corner, rămâne puțin în spate și reia ca din crorsă, mult peste poartă dintr-o poziție ideală pentru a ne complica existența. Răspundem, timid, cu primul șut pe poartă, printr-o reluare telefonată, din afara careului, dictată de Stanciu. Apoi tresărim când același Stanciu execută o lovitură de colț la unghiul scurt, Tănase deviază subtil, oarecum inteligent, iar Toșca, în gușa porții, are gât de țestoasă și e surprins în interpretarea corectă a schemei. Parcă vânat de minge, într-un așa context, Toșca își putea alege o țară în jocurile copilăriei. Spune Islanda și fugi în apărare! Tresărim și ne aducem aminte că suntem la mâna noastră. Și nici măcar de Skulason nu ne mai pasă. S-a accidentat. La inghinali.

Alibec, cursă din propria jumătate, șut în portar

Pe final de repriză, precum un taur de Pamplona, Alibec este lansat de Rațiu, împinge nebunește în picioare, consumă terenul cu doi adversari artârnați în cârcă și, ajuns în respirația portarului, reia fără tenacitate, în oasele de gumă ale goalkeeperului deja lăbărțat. Și asta ne-a fost trăirea, modestă, în prima repriză. Puțin, timid, 0-0, fără să fierbem prea multe șanse, clocotim speranțe în partea secundă.

Începem în sistemul „atenție la neatenție”, islandezii par curajoși, ne bântuie prin flancuri și părem firavi. E adevărat, nici ei nu sunt prea încrezători. Însă nu au ce pierde și, în misticismul nostru, orice clișeu ne poate cauza. În astfel de momente ne roadem unghiile și trebuie să schimbăm ceva. Poate pe Alibec, destul de bătăios, însă la fel de moale din poziții ideale. Șutul său din lateral nu are fior, Olafsson se culcă pe minge și o luăm de la capăt.

Bara lui Ianis, maleta lui Mirel și blestemul neputinței noastre

Vestimentar, Mirel ne aduce aminte de Pițurcă, e tras la maletă și, tactic, atacăm ca pe vremea fostului selecționer. Adică mai mult ne apărăm, că așa ne-a stat nouă bine. Suntem traumatizați din punct de vedere ofensiv, nu găsim breșe și ne pierdem, sufocați în barajul islandez.

Rădoi forțează, face două schimbări, intră Ivan și Moruțan, ies Alibec și Stanciu, condiția noastră e aceeași, iar timpul începe să usture. Mai sunt 20 de minute și e momentul să ne năpustim. Nativ nu prea ne pricepem și nici să fim forțați nu ne prea place. Iese și Tănase, mai mult degeaba pe teren, forțăm cu Maxim pentru totul sau nimic.

Și avem și ghinion. Hagi dansează în fente în afara careului, își anturează șutul de pe un picior pe altul și, după ce țintește cu un șiret ferm, balonul gustă bara, apoi sare, amar, din raza porții. Blestemăm. Și cu asta rămânem. Mai avem o speranță atârnată de firul islandezilor. Ei nu trebuie să piardă în Macedonia de Nord. Altfel, noi ne mai scuturăm de o dilemă. Cu ce selecționer mergem la baraj.