Miliardarul român, Ion Țiriac, a luat o decizie neașteptată. Magnatul a anunțat că este hotărât să vândă alsolut tot ce are.
Fostul tenismen a vândut la începutul lunii decembrie licența pentru Mutua Madrid Open, turneu care va ajunge anul acesta la ediția cu numărul 20. Și de parcă nu era de ajuns, el a vândut în ultimele zile o altă companie.
Autonom și Grupul Țiriac au semnat un acord pentru achiziția Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL) – un business cu venituri anuale de peste 80 de milioane de lei și active în valoare de peste 200 milioane de lei. În acest mod, două dintre cele mai importante companii cu capital integral românesc din piața serviciilor de leasing operațional, cu viziuni compatibile în ceea ce privește centrarea pe clienți, avansează spre o nouă etapă în construcția unui business mai puternic în sectorul mobilității.
Țiriac Operating Lease activează pe piața locală începând din anul 2003. De-a lungul timpului, compania a derulat activitatea de leasing operațional și management de flote în cadrul Grupului Țiriac, în peste 4.500 de contracte și respectiv, pentru aproximativ 9.000 de autovehicule.
Dan Ștefan, co-fondator Autonom Group, a făcut câteva declarații în acest sens.
Piața globală de mobilitate se schimbă accelerat, inclusiv prin consolidare. Credem că viitorul mobilității va fi definit de companiile integrate, agile și sustenabile. Țiriac Operating Lease este o companie cu o viziune similară cu a noastră: să oferim clienților din România servicii personalizate și flexibile, care ajută la optimizarea afacerilor într-un context tot mai volatil. Prin noul parteneriat, clienții Țiriac Operating Lease vor avea acces la o gamă extinsă de servicii de mobilitate, la nivel național. În același timp, avem în vedere ca împreună cu celelalte companii din cadrul Grupului Țiriac – importatori, dealeri auto și service-uri autorizate – să construim un parteneriat comercial pe termen lung, cu sinergii benefice pentru clienții locali.”, a declarat Dan Ștefan.
Autonom a mai achiziționat, în iulie 2018, divizia de leasing operațional din cadrul Băncii Transilvania, punând totodată bazele unui parteneriat de distribuție prin care clienții băncii pot avea acces la serviciile de mobilitate furnizate de companiile din Grupul Autonom.
Cei de la Topiasi.ro susțin că fostul tenismen s-ar fi ales cu o sumă cuprinsă între 200 și 250 de milioane de euro pentru turneul de la Madrid, aceasta fiind estimarea unor experți financiari.
Țiriac a încercat de mai mulți ani să vândă licența pentru turneu, iar acum 6 ani voia 250 de milioane de euro în schimbul ei. Potrivit aceleiași surse, octogenarul încasa în jur de 30 de milioane de euro pentru fiecare ediție a turneului de la Madrid.