Iuliu Mureșan îi aduce cu picioarele pe pământ pe jucătorii lui Dinamo: ”Nu se pot da salariile din urmă”

Moldoveanu Camelia / 08.07.2021, 22:22
Iuliu Mureșan îi aduce cu picioarele pe pământ pe jucătorii lui Dinamo: ”Nu se pot da salariile din urmă”

Nici n-a ocupat bine funcția de administrator special al clubului, că Iuliu Mureșan le dă o veste proastă jucătorilor. Cei care credeau că o să primească salariile restante au fost aduși cu picioarele pe pământ. În același timp, directorul executiv reclamă salarii uriașe la Dinamo.

Administratorul special de la Dinamo, Iuliu Mureșanu, își cere scuze de la Rapid

Jucătorii au refuzat să joace ultimele meciuri amicale din cauza faptului că suporterii din programul DDB nu și-au respectat promisiunile față de ei. De asemenea, mai mulți jucători și-au reziliat contractele. Iar clubul momentan are interdicție de a legitima fotbaliști din cauza unor procese la FIFA. În aceste condiții, Dusan Uhrin Jr. are o misiune extrem de grea în a alinia un prim 11 decent în primele etape ale noului campionat. Antrenorul ceh chiar a vrut să părăsească Dinamo. Însă a fost întors din drum de noul președinte al clubului, Iuliu Mureșan.

Administratorul special le-a explicat fotbaliștilor în fiecare zi că nu le pot fi plătite salariile restante în insolvență. Mai mult, el și-a cerut scuze de la Rapid pentru amicalul anulat din cauza grevei.

Am discutat cu jucătorii în fiecare zi, ceea ce nu prea erau obișnuiți, le-am notat problemele, să vedem ce putem rezolva. Îmi cer scuze Rapidului, i-am încurcat și pe ei.

Jucătorii își cer banii, sunt salarii restante, dar în insolvență nu poți plăti salarii din urmă.
De exemplu, la Mediaș s-au dat peste 90% din restanțe, la CFR 12%, iar la Dinamo, la insolvența precedentă, în jur de 5%.”, a explicat Iuliu Mureșan.

Dinamo, clubul cu salarii de campioană

Cei mai importanți jucători ai lui Dinamo au tras pe rând semnale de alarmă cu privire la situația de la echipă. Pe rând, Deian Sorescu, Ante Puljic și Paul Anton au anunțat că nu mai doresc să continue în aceste condiții. Și este de înțeles. Mai ales în contextul în care ei au renunțat în iarnă la sume destul de importante de bani la cererea fanilor pentru ca Dinamo să poată să ia licența.

Iuliu Mureșan s-a îngrozit de salariile de la Dinamo. Acesta susține că unii fotbaliști au în contracte în jur de 20 de mii de euro pe lună, salarii demne de o echipă campioană a României.

Știu că jucătorii au muncit pentru acești bani, eu nu știu ce s-a promis înainte, dar nu e voie să dai niciun salariu anterior insolvenței.

Oricum, sunt salarii foarte mari, nu înțeleg cine a negociat pe ce s-a bazat, sunt salarii de campioana României, sunt unele în jur de 20 de mii de euro pe lună.

Clubul poate negocia cu fiecare acum, nu sunt sclavi, scăderea salarială trebuie acceptată de jucători.

Dacă nu acceptă scăderea salariului, firma de insolvență, nu clubul, poate rezilia contractele dacă se consideră că împiedică planul de reorganizare”, a declarat Iuliu Mureșan pentru digisport.ro