Jucătorul care a semnat cu 4 echipe într-o lună. Povestea lui face înconjurul lumii: ce țepe a dat “noul Salah”

Bogdan Solomon 21.09.2023, 16:41
Jucătorul care a semnat cu 4 echipe într-o lună. Povestea lui face înconjurul lumii: ce țepe a dat “noul Salah”

Jucătorul considerat „noul Salah” a doborât un adevărat record negativ în mercato. Mai exact, a semnat cu patru echipe în decurs de o lună, iar povestea sa a uimit întreaga lume a fotbalului.

A semnat cu 4 echipe într-o lună. Țepele date de „noul Salah”

Vremurile în care egiptenii credeau cu tărie că Amr Wada va călca pe urmele starului de la Liverpool sunt demult apuse. Acesta continuă să se facă remarcat, dar nu într-o notă pozitivă. Dimpotrivă.

La cei 30 de ani ai săi, a „reușit” să intre în istorie drept fotbalistul cu cele mai multe echipe bifate într-o singură lună. Totul a început pe 12 august, când a fost pus pe liber de ciprioții de la Apollon Limasol și s-a văzut nevoit să pornească în căutarea unui nou angajament. Potrivit Marca, ofertele nu întârziau să apară, inclusiv din țări precum Spania sau Grecia, dar a preferat o destinație surprinzătoare: Raja Casablanca, Maroc. A fost adus ca un adevărat star, doar că a pus capăt aventurii 12 zile mai târziu, achitându-și clauza de reziliere. Nici măcar nu apucase să debuteze. În anunțul oficial al clubului au fost invocate „motive mentale și personale”, fără mai multe detalii pe marginea subiectului.

Pe 24 august urma să revină în Cipru, întrucât ajunsese la o înțelegere cu Doxa Katokopias, doar că mutarea nu s-a mai produs. În presa locală a apărut atunci informația că Poliția de Frontieră nu i-a permis intrarea în țară din cauza unor probleme cu documentele, dar Wada a susținut că a ajuns de urgență la spital din cauza unui atac de panică și a fost nevoit, pe cale de consecință, să anuleze deplasarea.

Cert este că în scurt timp a călătorit în Iran, (la Teheran) pentru a semna cu Esteghlal. Președintele clubului, Ali Khatir, a anunțat mai întâi că actele au fost parafate, ca apoi să dezvăluie că mutarea a picat, dintr-un motiv incredibil: Doxa i-a achitat cei 140.000 de euro reprezentând clauza de reziliere a contractului cu Raja Casablanca, după care a solicitat 250.000, ceea ce i-a determinat pe iranieni să pună capăt discuțiilor.

Pe 20 septembrie, mijlocașul s-a întors în țara natală și a semnat cu a patra echipă în decurs de o lună. Este vorba despre Pharco, care a și anunțat mutarea prin intermediul rețelelor de socializare. Debutul ar urma să se producă în foarte scurt timp.

A fost acuzat de hărțuire sexuală și exclus din echipa națională

De-a lungul carierei, Amr Wada a mai evoluat în Grecia, la Panetolikos (2015-17), PAOK (2017-21), sub comanda lui Răzvan Lucescu, Atromitos (2018-19), Larissa (2019-20) și Volos (2020-21). CV-ul său mai cuprinde 30 de selecții în echipa națională, dar și un episod negativ.

Mai exact, Federația Egipteană a decis să-l excludă din lotul primei reprezentative în urma unor acuzații de hărțuire sexuală. Se întâmpla în 2019, când pe rețelele de socializare a circulat un videoclip în care mijlocașul era surprins în timp ce se dezbrăca în fața unei femei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622