Transfer surprinzător pentru fundașul naționalei României. A ajuns, sub formă de împrumut, la cea mai bogată echipă din Cipru, care a acceptat să-i achite integral salariul.
După un singur sezon în Serie B, la Pisa, unde a bifat în total doar 16 apariții, ratând promovarea pe prima scenă a fotbalului italian, deși echipa era una dintre principalele favorite, Adrian Rus a dat curs unei noi provocări. Va evolua pentru FC Pafos, cel mai bogat club din Cipru, care a pus bazele unui proiect impresionant, cu obiective îndrăznețe: câștigarea titlului și calificarea în grupele europene.
Potrivit prosport.ro, înțelegerea vizează împrumutul până în vara anului viitor, cu opțiune de cumpărare în cazul în care evoluțiile stoperului de 27 de ani se vor ridica la înălțimea așteptărilor. Mutarea va fi oficializată în foarte scurt timp, astfel că va deveni cel de-al doilea român din lot, după Vlad Dragomir.
La Pafos este legitimat și Ivica Ivusic, portarul croat care a făcut parte din lotul pentru Campionatul Mondial de anul trecut, desfășurat în Qatar. Transformarea echipei într-una dintre forțele fotbalului cipriot a început în 2016, de îndată ce Roman Dubov – un om de afaceri britanic de origine maghiară – a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni.
Dorința de a depăși pe plan intern Omonia, APOEL, AEK Larnaca sau Aris Limassol l-a făcut să investească masiv în infrastructură, dar și pentru reorganizarea lotului, care a ajuns să valoreze nu mai puțin de 23 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.
Sursa citată menționează că Adrian Rus s-a aflat în această vară pe lista unor cluburi din Turcia. Putea ajunge și în campionatul românesc, dar proiectul lui FC Pafos l-a convins, cu atât mai mult cu cât antrenorul Juan Carlos Carcedo (fostul secund al lui Unai Emery la Valencia, PSG și Arsenal), respectiv Michel Salgado (fostul fundaș al lui Real Madrid și al naționalei Spaniei) a insistat pentru acest transfer.
Drept dovadă, formația cipriotă s-a angajat să-i suporte salariul pe toată durata împrumutului. În lot se mai află mijlocașul senegalez Moustapha Name, adus de la FC Paris în vara anului trecut, pentru 1,5 milioane de euro, dar și Mamadou Kane, transferat în urmă cu o lună de la Olympiakos. Tot atunci l-au împrumutat de la Cruzeiro pe atacantul Matheus Davo.