CFR Cluj ar putea rămâne fără un jucător de națională în această vară. Este vorba despre Mihai Bordeianu, care pare tentat să aleagă o destinație total surprinzătoare. Negocierile sunt în toi.
Concret, publicația sârbă Nogomania anunță că mijlocașul fostei campioane a României ar putea ajunge la Vojvodina Novi Sad, echipă care va evolua în următoarea ediție a Ligii Campionilor, întrucât a încheiat sezonul pe poziția a cincea.
Discuțiile vizează împrumutul până în vara lui 2024, dar nu este exclus nici transferul definitiv. Asta în cazul în care cele două părți vor ajunge la un numitor comun în privința prețului.
Cotat la un milion de euro, conform site-urilor de specialitate, Bordeianu a bifat doar 44 de meciuri pentru CFR Cluj, reușind să marcheze doar un singur gol. FC Botoșani și Al Qadisiyah sunt celelalte echipe din carieră, la care se mai adaugă patru meciuri în tricoul echipei naționale.
De altfel, ratarea titlului va avea drept consecință o remaniere a lotului la CFR Cluj, astfel că „lista neagră” cuprinde mai multe nume importante. În afară de Mihai Bordeianu, Yuri Matias și Cristopher Braun ar putea părăsi echipa, cu destinația Rapid.
Potrivit digisport.ro, cele două părți sunt foarte aproape să bată palma în privința acestor transferuri. Fundașul central brazilian și-a câștigat un loc de titular în stagiunea recent încheiată, cu nu mai puțin de 50 de meciuri bifate în toate competițiile, șase goluri și două pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează la 1,5 milioane de euro.
De partea cealaltă, Braun a evoluat în 44 de meciuri în sezonul 2022-2023 și a reușit un gol, respectiv două pase decisive. Este cotat în momentul de față la 800.000 de euro.
Schimbările din această vară ar urma să vizeze și banca tehnică a echipei care a dominat campionatul României cinci stagiuni consecutive. Dan Petrescu încă nu știe dacă va mai continua sau nu, întrucât discuția decisivă cu patronul Ioan Varga va avea loc în zilele următoare.
„Voi discuta cu domnul Varga. El trebuie să decidă, nu eu. Da, eu vreau să rămân la CFR, dar vreau să văd și ce avem pentru anul viitor, ce obiectiv, ce jucători. Trebuie să avem o discuție mai lungă. Cred că și dacă pierdeam eram dorit de domnul Varga, dar trebuie să vedem în ce condiții. Vreau să fiu fără fotbal o perioadă, 7-10 zile. Să nu mai văd meciuri, să nu mai studiez. Sper să plec puțin, dar nu în România”, a dezvăluit „Bursucul”, imediat după meciul cu FCU Craiova din barajul pentru Conference League, câștigat la limită, scor 1-0.