Kylian Mbappe, cerut drept căpitan la naționala Franței. „Și fără banderolă este un lider”

Radu Bordei 10.01.2023, 15:46
Kylian Mbappe, cerut drept căpitan la naționala Franței. „Și fără banderolă este un lider”

Naționala Franței a fost la un pas de un nou titlu mondial și acum a rămas și fără căpitan. Portarul celor de la Tottenham, Hugo Lloris, și-a anunțat retragerea de la lotul condus de Didier Deschamps. Și acum „cocoșii” caută un nou căpitan.

Mbappe, căpitan la naționala Franței. Atacantul de 24 de ani poate fi noul lider al „cocoșilor”

Atacantul celor de la PSG este de departe starul naționalei din Hexagon. Franța dispune de o generație plină de vedete, dar nimeni nu se ridică la nivelul fotbalistului de 24 de ani. Mai ales după ce și Balonul de Aur, Karim Benzema, s-a retras de la națională. Mbappe a contribuit decisiv la titlul mondial din 2018, când avea doar 19 ani. Acum, la 24 de ani, a jucat a doua lui finală, în care a marcat de 3 ori și a ieșit învins. Fără golurile lui, francezii nu ar fi avansat atât de mult în turneu.

În plus, Mbappe a arătat că nu ezită să ia cuvântul atunci când este nevoie. De aceea, antrenorul lui la nivel de club crede că nimeni altcineva nu poate purta banderola, chiar dacă în lot mai sunt și alți fotbaliști de valoare și lideri. Presa speculează că Varane sau Antoine Griezmann ar putea fi aleșii lui Deschamps, dar Galtier consideră că orice altă opțiune va reprezenta o eroare.

Nu știu cum gândește Didier, cred că va analiza atent și va lua cea mai bună alegere. Kylian are 24 de ani dar a jucat deja foarte multe meciuri la nivel înalt și se laudă cu performanțe incredibile. Postul de căpitan vine cu responsabilități, dar sunt sigur că este pregătit pentru asta. Kylian este un lider în vestiar și fără banderolă, a declarat Christophe Galtier, citat de le10sport.com

Florentino Perez este gata de orice sacrificiu pentru transferul lui Kylian Mbappe

Kylian Mbappe se pare că este în continuare o țintă pentru Real Madrid, după „telenovela” derulată în vara anului trecut. Atunci, cei de la PSG au reușit să îl convingă pe starul francez să continue pe Parc des Princes.

Bineînțeles, la decizia atacantului a contribuit foarte mult faptul că parizienii i-au oferit un salariu astronomic, de 90 de milioane de euro pe an. Astfel, el a fost de acord să își prelungească înțelegerea cu campioana Franței până în vara anului 2025.

Chiar și așa, se pare că Florentino Perez nu are de gând să renunțe la „visul” de a-l aduce pe Mbappe pe Santiago Bernabeu. Iar, potrivit presei din Spania, președintele clubului blanco va face în vara viitoare noi oferte pentru vedeta lui PSG. Chiar dacă va avea, din nou, o misiune extrem de dificilă, Perez dă semne că este gata să facă orice sacrificiu va fi necesar pentru acest deziderat.

Potrivit celor de la fichajes.net, președintele campioanei Europei ar lua în calcul posibilitatea de a-l „ademeni” pe Kylian Mbappe cu alte două transferuri de marcă. Se pare că ar fi vorba despre doi dintre cei mai buni prieteni ai francezului și doi dintre cei mai buni fundași laterali din lume în acest moment.

Concret, este vorba despre Achraf Hakimi de la PSG și despre Theo Hernandez de la AC Milan, coleg cu Mbappe la naționala Franței. Sursa citată scrie despre faptul că starul francez, pentru a da randamentul maxim, ar avea nevoie de fundași laterali extrem de ofensivi și care, în același timp, să își îndeplinească foarte bine și sarcinile defensive. Astfel încât el să nu fie nevoit să facă „munca de jos”. Iar Hakimi și Theo Hernandez se potrivesc perfect acestei tipologii de fundaș lateral.

Urmăriți Playsport.ro și pe