L-a ales naș de cununie pe Gigi Becali! Una dintre cele mai frumoase prezentatoare tv din România se mărită

Giosanu Catinca / 13.08.2021, 22:14

Maria Iordănescu, fiica lui Anghel Iordănescu, l-a rugat pe Gigi Becali să îi fie naș de cununie. Frumoasa prezentatoare de știri sportive s-a logodit cu iubitul său în această primăvară, iar acum se gândește să îmbrace rochia de mireasă. Ba chiar s-a apucat de pregătiri împreună cu iubitul ei. Maria i-a cerut lui Gigi Becali să le fie naș spiritual la îndemnul familiei sale. Care a fost reacția lui Gigi Becali și ce răspuns i-a dat fiicei fostului selecționer al României?

Maria Iordănescu, fiica fostului selecţioner al României, se căsătorește!

Maria, fiica lui „Tata Puiu”, i-a spus „da” iubitului ei în luna mai a acestui an. Totul, în timp ce se aflau în vacanță. Tânăra a început deja pregătirile pentru marele eveniment. Sfătuită de membrii familiei sale, Maria Iordănescu l-a contactat pe Gigi Becali și i-a spus acestuia că își dorește ca el să o cunune. După cum era de așteptat, Gigi Becali a răspuns pozitiv.

Patronul FCSB a anunțat că va onora rugămintea Mariei, însă cu o condiție. Afaceristul din Pipera a declarat că va merge alături de fiica lui Anghel Iordănescu și iubitul ei la Biserică și la petrecerea organizată acasă, dar nu va fi prezent la petrecerea de la restaurant. Latifundiarul din Pipera a și explicat care este motivul pentru care nu va lua parte la petrecere.

Motivul explicat de Gigi Becali

Gigi Becali s-a retras în ultima vreme din lumina reflectoarelor. Cunoscut pentru intervenţiile spumoase de la emisiunile TV şi din discuţiile cu jurnaliştii, Gigi Becali a decis să nu mai fie în prim-planul fotbalului românesc. Motivul din spatele acestei decizii a patronului FCSB a fost intens speculat. Adevăratul motiv a ieşit la iveală însă după ceva timp. Într-una din rararele ieşiri publice, Gigi Becali l-a criticat dur pe Mirel Rădoi, căruia i-a cerut demisia de la echipa naţională. Presa centrală scrie că omul de afaceri regretă ieşirea avută la adresa finului său şi acesta a decis să nu mai apară şi să vorbească despre fotbal în faţa camerelor sau în direct la TV.

Faptul că vrea să stea departe de camerele de luat vederi are strânsă legătură cu condiția pe care Becali i-a pus-o fiicei ”Generalului” pentru a o cununa. Omului de afaceri nu îi mai face plăcere să asculte muzică și preferă să nu mai participe la astfel de evenimente.

M-a rugat Maria a lui Iordănescu să o cunun. I-am zis că eu o cunun, dar doar la biserică și acasă. Atât! Eu nu merg la petrecere. Nu e că nu vreau, dar eu nu mai ascult muzică. Nu pot! Se întâmplă în sufletul și trupul omului și nu pot să suport muzica.”, a spus Gigi Becali pentru Pro X.