L-a lăsat cu buza umflată pe Octavian Popescu, vedeta FCSB. Cine va purta numărul 9 la vicecampioană

Bordei Radu / 03.07.2022, 15:52
L-a lăsat cu buza umflată pe Octavian Popescu, vedeta FCSB. Cine va purta numărul 9 la vicecampioană

Octavian Popescu nu mai este nouarul celor de la FCSB. Vedeta vicecampioanei a primit un nou număr, va juca cu 11 pe tricou. O speranță a bucureștenilor va fi cel care va conduce atacul echipei, în noul sezon. Este un alt fotbalist de la care Gigi Becali așteaptă un transfer bănos.

Octavian Popescu a primit un nou tricou, la FCSB. Cine este noul „nouar” al echipei lui Toni Petrea

Ianis Stoica a arătat multe momente bune în campionatul încheiat și va primi șanse sporite să își cimenteze poziția de titular. Mai mult, pentru a arăta că au încredere în el, șefii clubului i-au și încredințat un număr cu importanță. Este vorba de tricoul cu numărul 9, purtat în trecut de Octavian Popescu.

Cei din staff mi-au comunicat că nu voi mai juca cu 19, voi lua tricoul cu numărul 9. Eu voi fi noul atacant al echipei, este o mare responsabilitate. Vreau să îmi ajut echipa, să câștigăm campionatul. Noi suntem o echipă omogenă, am prins și mai amre încredere, a mai trecut un an. Putem să facem performanțe, s-a văzut că suntem o echipă, a delcarat Ianis Stoica, după amicalul cu Zimbru Chișinău

Toni Petrea nu ia în seamă rezultatul din partida cu Zimbru Chișinău. „Un test util, atât”

Vicecampionii și-au respectat blazonul, în Moldova. Echipa din Chișinău nu a avut nicio șansă și a încasat 6 goluri din partea oamenilor lui Toni Petrea. Antrenorul a tot încercat mai multe scheme, mai ales că startul sezonului este aproape. Și bucureștenii vor să pornească tare, pentru a nu mai pierde teren în fața rivalilor de la CFR Cluj. De aceea, tehnicianul le-a cerut fotbaliștilor să nu se bucure foarte tare pentru acest succes clar.

A fost un test util, jocul a fost bun, dar să nu uităm că adversarii sunt într-un alt stagiu de pregătire. La noi sezonul începe repede, mai avem și două amicale. Asta ne oferă timp să reglăm lucrurile, să văd cum se exprimă jucătorii, să facem pressing cât maia gresiv, să luăm mingea repede. Sunt aspecte tactice la care lucrăm, pe care aștept să le văd în aceste meciuri, a declarat Petrea, conform Pro Arena

Florin Tănase și compania au marcat de șase ori, de fiecare dată prin alt jucător. De remarcat că Dawa și-a trecut în CV prima reușită de la transferul la FCSB, dar și golul lui Florinel Coman, care promite un sezon la înălțime. Petrea a profitat de meci pentru a rula aproape tot lotul și a testa mai multe formule de joc. Antrenorul caută cele mai bune formule de joc pentru sezonul regulat

Zimbru Chișinău – FCSB 1-6. (Au marcat: Pedro Rodrigues 77 / Olaru 10, Fl. Coman 28, Dawa 61, Musi 71, Mamut 80, Stoica 83)