Astăzi se împlinesc fix 3 ani de la moartea marelui Ilie Balaci, iar CS U Craiova a luat o decizie neașteptată. Pentru a-i onora numele fostului mijlocaș de legendă, clubul din Bănie a decis să își redenumească baza de antrenament. Începând de astăzi, aceasta se va numi, pentru eternitate, „Ilie Balaci”.
La fix 3 ani distanță de la moartea marelui Ilie Balaci, CS U Craiova a decis să schimbe numele bazei de antrenament. Aceasta se va numi de astăzi „Ilie Balaci”, în semn de respect pentru fostul mijlocaș de legendă din Bănie. Anunțul a fost făcut de olteni prin intermediul unui comunicat oficial postat pe Facebook:
Începând de astăzi, nu doar bulevardul pe care este amplasat stadionul „Ion Oblemenco”, casa Științei, va purta numele legendarului Ilie Balaci. Şi cantonamentul în care se pregătesc alb-albaștrii zi de zi, pentru a duce Universitatea acolo sus unde îi este locul, se va numi, pentru eternitate, „Ilie Balaci“, în semn de respect şi recunoştinţă faţă de cel mai mare 8 din istoria noastră, Minunea Blondă”, a scris pe Facebook, clubul Universitatea Craiova.
Lorena Balaci a fost plăcut impresionată de decizia celor de la CS U Craiova și drept mulțumire a oferit și o primă reacție pentru clubul din Bănie:
Având în vedere că baza de pregătire a Științei se află pe bulevardul „Ilie Balaci”, este extrem de bine-venită această iniţiativă a conducerii Universităţii Craiova, deoarece tata a petrecut foarte mult timp acolo. Cantonamentul „Ilie Balaci“ va fi locul unde se va coace performanța, aşa cum s-a întâmplat şi acum peste 40 de ani. Practic, cel mai bun mesaj pentru tinerii fotbaliști este chiar acela pe care l-a zis și tata: distrați-vă pe teren!”, a spus și Lorena Balaci, potrivit sursei citate.
Pe 21 octombrie 2018, fotbalul românesc a fost zguduit de o veste extrem de tristă. Ilie Balaci, marele 8 al Universității Craiova, a încetat din viață în urma unui infarct. De atunci, în fiecare an apropiații lui Ilie Balaci se strâng la mormântului fostului mijlocaș de legendă.
Așa s-a întâmplat și în acest an, iar Sorin Cârțu, Nae Ungureanu, Costică Donose, Marian Calafeteanu și inclusiv Atanas Trică, nepotul lui Ilie Balaci, s-au deplasat la mormântul din Cimitirul „Sineasca“.
Cu toții au aprins lumânări și s-au rugat pentru „Minunea Blondă”.
Bineînțeles că am venit în echipamentul Universității Craiova. E clubul la care joc și este clubul la care el a făcut istorie.
E un moment trist, pentru că au trecut 3 ani. Parcă nici mie nu îmi vine să cred. Vreau să îi duc numele mai departe prin goluri și prin pase de gol. Tot ce ajută Universitatea Craiova. Pentru el, orice”, a declarat Atanas Trică, potrivit Gazeta de Sud.
De asemenea, Peluza Nord a depus o coroană şi a aprins candele la muralul lui Ilie Balaci.
Azi se împlinesc 3 ani de când Ilie Balaci nu mai este printre noi. Peluza Nord a depus o coroană şi a aprins candele în memoria MARELUI 8 la muralul acestuia din centru. Vă invităm să faceţi la fel. Te vom iubi mereu!“, se arată într-o postare a suporterilor Ştiinţei.