La ordinul lui Becali, Toni Petrea reactivează un jucător indezirabil. Dan Petrescu a aflat tactica FCSB-ului de la derby

Gabriel-Alexandru Ioniță / 20.01.2022, 13:08
La ordinul lui Becali, Toni Petrea reactivează un jucător indezirabil. Dan Petrescu a aflat tactica FCSB-ului de la derby

Gigi Becali a decis deja ce tactică va aborda echipa sa în derby-ul cu CFR Cluj de la sfârșitul acestei săptămâni. Finanțatorul FCSB-ului a dezvăluit cu ce linie ofensivă va începe Toni Petrea partida de pe Arena Națională.

Gigi Becali a anunțat cu cine va ataca FCSB în meciul cu CFR Cluj și a dat noi ordine în legătură cu Keșeru

De asemenea, Becali a anunțat din nou că a revenit definitiv asupra deciziei de a renunța la serviciile lui Claudiu Keșeru. Omul de afaceri consideră că atacantul în vârstă de 35 de ani poate în continuare să ajute vicecampioana în lupta pentru titlu.

Keșeru este un jucător care ne poate ajuta. Este un atacant care marchează. El mai are contract până la vară. În atac vor juca Florinel Coman, Ianis Stoica și Octavian Popescu”, a spus Becali potrivit as.ro.

Chiar dacă va fi oprit la echipă măcar până la finalul acestui sezon, lui Keșeru i s-a transmis că va fi mai mult rezervă, prioritate la FCSB având în acest moment fotbaliștii ofensivi tineri, așa cum a reiterat patronul și acum, înainte de meciul cu CFR Cluj.

Da, am decis să îl oprim pe Keșeru, m-am luat că el nu are unde să mai joace și că la bulgari nu vrea să se mai întoarcă. L-am înțeles, dar el știe clar că noi vrem să jucăm cu ăștia tineri, iar Ianis și Tavi Popescu vor juca înaintea lui. Să nu îl aud că o să comenteze, știind situația”, a spus Becali în urmă cu ceva timp.

Arbitru controversat la derby! Se lasă iar cu scandal la final?

Potrivit prosport.ro, Sebastian Colțescu va conduce derby-ul etapei cu numărul 22 din Liga 1. El va fi ajutat la cele două margini de Mircea Grigoriu și Daniel Mitruți, în vreme ce arbitrul de rezervă va fi Sorin Costreie, iar observator Mircea Călin.

De această dată, delegarea arbitrilor ar putea fi în favoarea celor de la FCSB. Sebastian Colțescu s-a aflat nu cu mult timp în urmă în centrul unui moment destul de controversat la un meci al vicecampioanei. El a acordat un penalty pentru aceasta după o cădere ușoară în careu a lui Florin Tănase într-o partidă cu Sepsi Sf. Gheorghe disputată pe data de 26 aprilie 2021.

Ulterior, el a fost ajutat de asistentul Octavian Șovre, care i-a comunicat că jucătorul FCSB-ului a simulat, și i-a acordat acestuia în cele din urmă cartonașul galben. Echipa lui Gigi Becali a pierdut până la urmă acel meci disputat la Giurgiu cu scorul de 1-2.

Acel moment a fost interpretat atunci ca o încercare, nereușită până la urmă, a lui Sebastian Colțescu de a ajuta FCSB să revină în meci. De altfel, „centralul” chiar a fost apărat după partidă de Gigi Becali.

Ce vină să aibă Sebatian Colțescu? El a arătat penalty. A fost penalty și el a fluierat. Nu știu cum a văzut Șovre de pe partea cealaltă că nu a fost penalty. Colțescu a arătat penalty și celălalt i-a spus în cască să schimbe decizia. Asta a fost”, a spus finanțatorul FCSB-ului la acea vreme.

Gigi Becali joacă la dublu. Trece la următorul nivel și pregătește propulsarea în fotbalul mare a doi frați