Lampard are zilele numărate la Chelsea. Favoritul fanilor lui Chelsea nu are parte de o viață ușoară pe banca londonezilor. Deși apreciat după primul sezon, în care a dus echipa în Liga Campionilor, acum lucrurile stau altfel.
Chelsea a cheltuit cel mai mult din Europa în această vară. Lampard a primit tot ce a vrut și clubul a investit peste 250 de milioane de lire sterline în jucători. Așa că fostul internațional era obligat să se lupte la titlu. Din păcate pentru fanii lui Chelsea, acest lucru nu se întâmplă.
Lampard are zilele numărate la Chelsea
Trupa din Londra a început bine campionatul, dar finalul lui 2020 a fost unul slab. Chelsea a acumulat doar 4 puncte în ultimele 6 etape. În ultimul meci, londonezii au fost surclasați de Gaurdiola și Manchester City. Iar lucrurile nu par bune pentru Lampard, chiar dacă fanii și conducerea încă îl susțin.
Antrenorului i se reproșează mai ales faptul că nu a reușit să integreze noile transferuri. Mai ales Kai Haverts și Timo Werner, vedetele aduse din Bundesliga, par departe de forma care i-a consacrat. Dacă Lampard nu va găsi repede soluții, Roman Abramovich ar putea decide să îl schimbe.
Antrenorii germani sunt la modă acum. Klopp a transformat-o pe Liverpool în cea mai bună echipă din Europa. Ralph Hasenhuttl se descurcă și el foarte bine la Southampton. Așa că ziariștii britanici sunt convinși că urmașul lui Lampard a fost deja ales.
Thomas Tuchel a fost demis de la PSG chiar înainte de Crăciun. Fostul tehnician de la Dortmund este văzut ca un antrenor modern. În plus, ar putea extrage mai mult de la jucătorii germani din lot și nu numai. Tuchel a cucerit două titluri în Franța, dar mai ales a dus PSG în finala Ligii Campionilor.
Acestea sunt o parte din motivele pentru care Tuchel este dorit la Londra. Antrenorul german de abia s-a despărțit de parizieni și în acest moment este fără angajament. Dacă Lampard nu va redresa corabia, este posibil ca primăvara să îl găsească la Chelsea.
Clubul are o listă pe care se mai află Max Allegri, fostul antrenor de la Juventus sau Brendan Rodgers, omul care a impresionat la Leicester. Totuși, în acest moment, Lampard va primi credit în continuare.
„Acum o lună, lumea mă ruga să prelungesc. Acum sunt ca și dat afară. Acesta este jocul. Știu că este presiune, este treaba mea să nu cedez” a declarat Frank Lampard, dupa meciul cu City.