Cea mai medaliată gimnastă a României la Campionatele Europene, Larisa Iordache, a adus în țără nu mai puțin de 21 de medalii de-a lungul a 20 de ani de carieră. Dar drumul către fiecare victorie nu a fost unul ușor, trecând prin șapte operații, o pauză de trei ani și o dramă ascunsă de ochii curioșilor.
Larisa Iordache a plecat la Europene în 2020 cu gândul la mama ei. Femeia care i-a dat viață avea să se opereze de cancer imediat după ce gimnasta revenea în România. După trei ani de pauză, șase operații (până în acel moment), Larisa strălucea iar pe podium. A câștigat două medalii de aur (bârnă și sol), una de argint la sărituri și argintul pe echipe.
Emoțiile pe care ea le avea ea (n.r. pentru operația care urma) și împreună cu emoțiile mele pentru un concurs după trei ani, un concurs în care voiam să fac o figură frumoasă, un concurs în care eu voiam să fiu mândră de mine, mama mea să fie mândră de mine și să prindă putere pentru operația care urma.
În ziua de finale, în care am câștigat aurul la bârnă și aurul la sol, mi-a trimis mesaj și mi-a zis: Eu știam că ești bună, dar atât de bună chiar n-am crezut. După mi-a zis că se pregătește de operație. Ulterior am aflat că sânul a fost extirpat. Boala avansase destul de mult.”, a povestit Larisa Iordache în podcast-ul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar.
Larisa Iordache a trăit fiecare zi, de la aflarea veștii că mama ei urmează să moară, cu foarte multă durere. Îi pare rău că Jocurile Olimpice de la Tokyo au împiedicat-o să stea alături de mama ei mai mult timp. Însă, nu îi poate uita ultimele cuvinte de încurajare, vorbele care au făcut-o să prindă curaj și forță.
După două săptămâni de la operație au început durerile de la cap, foarte tari. Nu putea să stea în picioare, nu putea să facă nimic. A făcut un RMN super rapid și i-a zis că are trei tumori. O tumoare în cerebel foarte adâncă, nu se putea opera. Neurochirurgul ne-a zis nouă, după ce am internat-o să o pună pe picioare puțin, ne-a zis: noi o mai ținem o săptămână și decât să o ținem aici șase luni și să nu o vedeți, mai bine vă bucurați voi de ea șase luni. Șase luni ne-a dat ultimatum. Șase luni a mai trăit. În ianuarie ne-au anunțat, iar după o săptămână de la ziua mea a decedat.
Am fost în penultima zi la ea, înainte să decedeze. Credeam că e supărată pe mine, dar ea nu mai putea să vorbească. Credeam că e supărată pentru că eu nu aveam destul timp să stau cu ea. Însă, când au venit fratele și cumnata mea (Valentina) i-a zis: uite, e și Larisa aici, nu vreți să vorbiți cu ea? Iar ea a zis că nu are ce să vorbească cu mine pentru că știe că eu sunt deșteaptă și că știu ce trebuie să fac și că mă descurc. Astea au fost ultimele ei cuvinte pe care mi le-a adresat mie. Apoi i-a zis fratelui meu că are noroc cu noi, cu mine și cu soția lui.”, a povestit Larisa despre ultimele zile ale mamei ei.
Ceea ce puțină lume știe, pentru că Larisa a fost mereu o persoană discretă, este faptul că amândoi părinții ei au suferit de cancer după ce au divorțat. Însă, tatăl ei a avut noroc, a scăpat.
Iubirea adevărată există. Ai mei, din 2016, au divorțat. N-au mai avut niciun contact, atât de orgolioși au fost încât nu au mai discutat. Până în ultimul moment ea parcă aștepta pe cineva. Valentina spune: Eu cred că așteptă pe cineva. Eu mă gândisem la tata de dimineață. Ea nu și-a dorit niciodată ca tata să o vadă în acea situație, dar tata a vrut. Ea nu a vrut, nu a putut să-l ierte. Nu se mai înțelegeau, iar el a luat decizia de a pleca pentru că așa a simțit. Nu este omul rău din situație.
Și el s-a schimbat, și el a trecut prin boala asta, prin cancer. În 2018, dar el e bine. El a avut noroc. De fapt, mama îl aștepta pe tata. L-am sunat pe tata, în 10 minute a venit. Tata când a intrat la ea a fost foarte speriat. A mai văzut-o în poze, la concursurile mele, dar stăteau separat, unul într-o partea a sălii și altul în cealaltă.
L-am împins de la spate și el i-a zis că o să aibă grijă de copii. I-am lăsat singuri și după trei minute ne-a strigat. Murise. Cumva ei s-au iubit până în ultima clipă.”, a mai mărturisit Larisa Iordache.
După pierderea mamei, Larisa a fost nevoită să meargă direct în cantonament pentru a se antrena. Urma Tokyo, presiunea era mare și ea se simțea anesteziată. Și-a oprit orice emoție, orice trăire. Nici forță să lupte în competiții nu avea. Așa cum s-a întâmplat toată viața, mama ei i-a fost alături și a determinat-o să lupte, însă din vis.
Am trecut prin niște stări foarte grele. În momentul în care am plecat la Jocuri eu am fost în stare de șoc pentru că nu am simțit atât de tare dorul de mama. Îmi era dor de casă. Cu toate că vorbeam în fiecare seară cu ea și îi spuneam: Te rog, apari în visul meu; Te rog, apari în visul meu. Mi-a dat două semne înainte de Jocuri.
Eu nu mai puteam să mai fac nimic la antrenament. Următoarea noapte am visat-o. Era pe trambulină fix la Izvorani, în sfoară. Ea era o persoană foarte rigidă. M-am uitat la ea și am întrebat-o: Ce faci aici? De ce ești în sfoară? Cum ai reușit să faci asta? Și mi-a zis: Păi vezi tu, Larisa, ca să reușești trebui să muncești și să lupți. Iar, a doua zi, am fost o altă Larisa.
Al doilea semn. Mereu mi-am pus întrebarea dacă ea e bine. Mă întrebam dacă e bine, dacă are de toate. Știi cum se zice, că pe lumea cealaltă trebuie să ai de toate, să împarți. Eu nu sunt cu tradițiile, dar din stânga, din dreapta, am aflat și eu. Am visat-o. Când stăteam în cantonamente la Izvorani, ea avea un colțișor al ei în care se punea tot timpul. Eu fiind în cantonament la Izvorani, tot așa era pe patul meu. Era foarte tânără, dată cu ruj, cu blaș, avea părul foarte aranjat. Îmi arăta către mormânt și mă întreba: Voi de ce nu veniți acolo? Eu i-am zis: E urât, e frig, e întuneric. Iar ea mi-a zis: Nuu! E atât de lumină și atât de bine. Să veniți și voi să vedeți cum e.
Apoi m-am trezit. Descifrând toate lucrurile la asta am ajuns. Este ok. Ea asta și-a dorit, să muncesc până la capăt, ca fiu o învingătoare. Ea și-a dorit întotdeauna să fiu fericită.”, a mai povestit Larisa Iordache despre perioada dificilă pe care a traversat-o înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo.