Lăsați pușca pe perete!

E o vorbă în teatru, sper să nu mă înșel, dar cred că îi aparține marelui regizor și teoretician rus Stanislavski, care sună astfel: “Dacă în actul întâi pe unul dintre pereții camerei în care se desfășoară acțiunea stă agățată o pușcă, cu siguranță, în ultimul act se va trage cu ea!”

În fotbal nu e ca în teatru

În fotbal nu e ca în teatru, deși de multe ori ar vrea cei din teatru să fie ca la fotbal. Clubul în care ne-am înscris cu toții,  cei ce iubim acest sport situat undeva între artă și Dumnezeu, de fapt o sectă cu orgolii neîmplinite vreodată, are, totuși, regulile lui. Nu suntem de capul nostru la fotbal, deși pare că am fi, judecând după viețile și operele sfinților din icoane, pe numele lor laic Diego Armando, Edson Arantes do Nascimento, Johan Olandezul Zburător, Cristiano, Lionel, Gicu, Ilie sau Gică. Asta ca să începem cu catolicii și să încheiem cu ortodocșii noștri. Celor care trăiesc, sănătate!

Asta e lumea noastră, e secta ciudată din care facem parte

Cine i-a urcat însă în icoane pe ai lor și cine a dat cu albastru de Voroneț peste ai noștri? Noi, cei mai iubitori dintre pământeni, noi, care strigam, acum treizeci și ceva de ani, “Gică Popescu, Dumnezeul nostru!”, ei, adepții Bisericii Maradoniene, noi, cei de la PCH, de la Peluza Nord sau Sud, noi care știm că YNWA nu e un cod bancar, ci unul sufletesc și pus pe note. Asta e lumea noastră, e secta ciudată din care facem parte, e piesa în care jucăm noi. Ce rugăminte am avea, totuși, către lumea liberă, de aici, din templele noastre deschise oricui, la care se ajungea cu metroul, călare pe tampoanele de fier ale tramvaielor, ori atârnați de ușile troleibuzelor? Să nu cumva să vă insinuați în piesa noastră și să luați pușca de pe perete. Că știm că veți trage. Și nici măcar nu veți aștepta ultimul act, veți trage așa, la întâmplare. Sau, Doamne ferește, la ordinul cuiva.

La fotbal e fix ca în viață

Ioanițoaia distruge FCSB după ratarea titlului: „Oricât de rău ar juca Farul în Champions League,…

Lacrimi și lumini aprinse

Fotbalul e frumos și emoționant peste tot, fotbalul e strivit de interese și calcule undeva, fotbalul e uluitor la casele mari și de-a dreptul naiv la cele sărace, dar, lăsat liber, e bun și satură pe toată lumea.
Când nu mai e bun, înseamnă că a intervenit cineva, cumva, care a luat pușca și a tras. De regulă, arbitrii fac asta. Mari competiții, campionate mondiale și europene, titluri și Cupe naționale au fost deturnate de la rezultatele obținute pe teren către ceea ce reieșea din proasta lor analiză. Luată în fracțiune de secundă, știm, luată sub presiune, desigur, ca și cum pe Duckadam nu ar fi fost vreo presiune la Sevilla, ori pe Hagi, Răducioiu, Dan Petrescu sau Belodedici, la Stanford, în meciul cu Suedia, din ‘94, nici atât. Unii au rezistat presiunii, alții nu. Pentru că așa e la fotbal, fix ca în viață. De aici și opera grandioasă pe care fotbalul o creează, și eroii cu care stăpânește lumea, secta, cântecele și golurile “cu călcâiul” á la Madjer. Piesa noastră, viața noastră, dar regulile altora. Și cum tocmai regulile au fost din ce în ce mai prost interpretate, profitând că, de pe vremea lui Giuseppe Meazza sau a lui Didi și Vava, tehnologia a mai evoluat, uite că se fac niște ani deja, de când pe lume a apărut sistemul Video Assistant  Referee. VAR.

O certitudine: Liga 1 a primit 200 de milioane de euro din partea LPF

Și e foarte bine că a apărut, nu are sens să-i mai amintim beneficiile.
Din păcate, și cu asta mă întorc la subiectul acestui text, pușca din piesele lui Cehov, a apărut, am auzit-o eu însumi în mai multe emisiuni,stupefiat, și ideea că Liga 1 trebuie mai întâi să-și ridice nivelul de joc și abia apoi să aibă pretenții de arbitraje corecte.
Zbang! Așa ceva…
E o certitudine că Liga 1 a primit, în ultimii șapte ani, undeva aproape de 200 de milioane de euro din partea LPF, care a valorificat la rândul său un foarte bun contract de vânzare a drepturilor media, Liga 1 care nu e, din cauze obiective, nici La Liga, nici Premier League, nici Serie A. Nu e nici la nivelul campionatului național al Portugaliei, Rusiei ori Cehiei. Nu, din păcate nu e. Dar să vii să spui că nu trebuie să ai pretenții de arbitraje bune atâta vreme cât spectacolul de la Academica Clinceni cu FC Argeș nu e comparabil cu cel de la Chelsea cu Manchester United, trebuie să nu fi înțeles nimic nu din fotbal, ci din multe altele.

Fotbalul din Liga 1 are farmecul, publicul și poveștile lui

Autostrada considerată cel mai periculos drum din lume. A fost construită în 16 ani și...

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...

Așa cum e, fotbalul din Liga 1 are farmecul, publicul și poveștile lui. Audiență și emoție, ratări și goluri minunate, cu fotbaliști pentru care mari ligi europene plătesc milioane și milioane de euro, dar și cu jucători rudimentari. E opera lor această competiție, cu antrenorii lor care le scriu, etapă de etapă, cum să-și interpreteze mai bine, fiecare, rolul din teren. Necazurile mari apar, deturnându-se uneori ierarhii și mai mereu stări de spirit, când, în loc să o lase acolo unde e, parte din decor, cineva, care nu-și cunoaște lungul nasului, ia pușca de pe perete și trage. Da, de regulă la sfârșit, fără respect pentru actori, pentru regizorii care au pregătit toată săptămâna spectacolul, pentru public, pentru oameni, în definitiv. Uneori, ciuruiesc pe toată lumea. Alteori, selectiv, pe cine trebuie. Așa cum este însă, fotbalul românesc de pe prima scenă merită, dacă nu aplauze întotdeauna, măcar respect.