„Le-am dat amendă” a izbucnit Laurențiu reghecampf, după scandalul de proporții, din avionul naționalei de tineret. La întoarcerea din cantonament, trei dintre tricolori, George Cîmpanu, Ștefan Baiaram și Jovan Markovic au deranjat mai mulți pasageri. Limbajul vulgar și comportamentul lor a stârnit multe reacții negative.
Nici Universitatea Craiova, club de care aparțin cei trei, nu a stat cu mâinile în sân. Laurențiu Reghecampf i-a certat pe cei trei fotbaliști și a anunțat măsuri pecuniare. Șefii clubului consideră că și imaginea grupării din Bănie a fost afectată.
Tricolorii mici au profitat de absența selecționerului Florin Bratu, care nu s-a întors cu echipa. În lipsa acestuia, fotbaliștii au fost acuzați că și-ar fi făcut de cap în aeroport și avion. Ceilalți pasageri s-au plâns de cei trei jucători, care au sărit calul.
Îmi cer scuze în numele lor domnului care spune că a fost jignit, dacă a fost jignit, pentru că există două păreri și trebuie să ascultăm și părerea jucătorilor, care și ei spun la rândul lor că au fost jigniți de acea persoană. Nu este normal ce s-a întâmplat, sper să fi învățat lecția. Sunt sigur că nu vor mai face așa ceva, nu se va mai repeta acest incident.
Noi am discutat cu ei, pentru că ne interesează comportamentul lor la echipa națională. Vom vedea ce decizie va lua și Federația, noi nu i-am iertat. Le-am dat amendă, au simțit-o bine, cred că asta i-a motivat, a comentat Laurențiu Reghecampf
Antrenorul Craiovei și-a certat jucătorii, dar crede că nici Feerația nu a organizat cum trebuie cantonamentul. Și starea de oboseală ar fi contribuit la comportamentul reprobabil al celor trei olteni.
Nu vreau să îi cauționez, nici nu acuz federația, dar trebuie să îmi spun părerea. Echipa națională U21 a avut o escală de 7 ore în Viena, lucru care pentru mine nu este normal. Ne trimitem jucătorii la echipa națională să aibă cele mai bune condiții. În condițiile pandemiei, să stai atât timp în aeroport, nu este ok. Cu toate acestea, repet, nu scuză ceea ce au făcut ei. Nu vor scăpa de amendă, pentru că noi avem grijă de imaginea noastră. Jucătorii trebuie să aibă grijă cum se comportă nu doar la echipa națională, dar și la alte evenimente, a fost concluzia antrenorului Craiovei