Pentru fanii Barcelonei cea mai mare temere a devenit realitate pe 1 iulie. Starul argentinian Leo Messi a devenit jucător liber după expirarea contractului cu Barcelona. Asta nu înseamnă că fotbalistul nu poate semna un nou contract cu echipa de pe ”Camp Nou”. Acesta pare scenariul cel mai plauzibil în ciuda tuturor speculațiilor din această perioadă. Legenda Leo Messi, pe viață la Barcelona! Cuvintele argentinianului au pus fanii pe jar: „Vreau să rămân pentru totdeauna aici!”
Barcelona a început perioada de transferuri în forță în ciuda problemelor financiare de la club. Catalanii au realizat câteva transferuri importante. Aducerea argentinianului Sergio Aguero și a olandezului Memphis Depay sunt cele mai sonore mutări de până acum ale catalanilor. Dar misiunea cea mai grea a președintelui catalanilor Joan Laporta o reprezintă semnarea unui nou contract cu starul Leo Messi. Președintele Laporta trebuie să și renunțe la anumiți jucători pentru a achita noul salariu al argentinianului. Printre jucătorii cu nume care ar putea pleca de la FC Barcelona în această vară se numără Philippe Coutinho și portarul Neto.
Problemele financiare ale Barcelonei sunt cunoscute iar ca o certificare a acestora este și afirmația făcută în urmă cu ceva timp de președintele La Liga, Javier Tebas. Acesta a anunțat că FC Barcelona este campioană la pierderile financiare. În sezonul trecut, cluburile din La Liga au înregistrat pierderi de 700 de milioane euro. Se pare că jumătate o reprezintă pierderile clubului catalan. În contextul crizei financiare de la Barcelona, misiunea președintelui Joan Laporta de a-l păstra pe Messi la echipă este extrem de dificilă. Barcelona trebuie să economisească 200 de milioane euro pentru a acoperi noul contract al lui Messi și pentru a nu încălca fair-play-ul financiar.
Până la clarificarea situației lui Leo Messi la Barcelona, starul argentinian a mai bifat un succes major în cariera sa fabuloasă. Messi a cucerit împreună cu naționala Argentinei trofeul Copa America. După o finală de vis disputată împotriva Braziliei, argentinienii s-au impus cu scorul de 1-o. Astfel starul Leo Messi își mai adaugă un trofeu major în cv-ul său impresionant.
Felicitările pentru performanța reușită au venit din toate colțurile lumii. Barcelona a dorit să-și arate aprecierile pentru performanța reușită de Messi printr-un filmuleț care redă ascensiunea starului argentinian pe ”Camp Nou”. Filmulețul pune accent în mod special pe copilăria și adolescența lui Messi. Clipul se încheie cu un mesaj al argentinianului în care acesta își exprima dorința de a rămâne la Barcelona întreaga sa carieră: „Sunt foarte bine aici la Barca și mi-ar placea să rămân aici pentru totdeauna!”. Postarea clubului catalan dă speranțe fanilor pentru un deznodământ fericit în rămânerea lui Messi pe ”Camp Nou”.