UPDATE. Informația a fost confirmată de Fabrizio Romano, poate cel mai bine informat jurnalist din lume când vine vorba despre chestiuni care țin de piața transferurilor. El a anunțat că Lionel Messi a ajuns la un acord verbal cu conducerea lui PSG, pentru a-și prelungi contractul care expiră la finalul acestui sezon.
Lionel Messi a ajuns la un acord verbal cu Paris Saint-Germain pentru a-și prelungi contractul și pentru a rămâne.
Messi a acceptat la nivel verbal să continue la PSG și după 2023. Iar noua înțelegere va fi semnată în curând.
Messi nu a acceptat niciodată vreo ofertă de la Inter Miami și nici nu a negociat cu Barcelona, a fost abordat de cele două cluburi, dar discuțiile nu au avansat.
Încă nu s-a luat o decizie în legătură cu durata contractului sau salariu, aceste lucruri se vor decide în cadrul unei ședințe care va avea loc în curând. Al Khelaifi și Campos lucrează deja la asta”, a anunțat reputatul jurnalist italian prin intermediul rețelelor de socializare.
Știrea inițială
Contractul lui Lionel Messi cu Paris Saint-Germain expiră în vară. Însă potrivit ultimelor informații apărute în presa din Spania, argentinianul va juca tot la PSG și în sezonul următor. O nouă înțelegere urmează să fie semnată de cele două părți, în primele săptămâni ale anului 2023.
FC Barcelona își poate lua gândul de la Lionel Messi, deoarece starul argentinian nu va părăsi Parc des Princes în vară și va semna o nouă înțelegere cu PSG.
Actualul contract pe care Messi îl are cu gruparea pariziană expiră la data de 30 iunie 2023, însă în înțelegere a fost stipulată și o opțiune de prelungire.
Înaintea Campionatului Mondial s-a vehiculat că respectiva opțiune nu va mai fi activată, iar Messi ar urma să plece de la PSG. Principalele destinații apărute în presă au fost FC Barcelona, clubul pentru care argentinianul a scris istorie, dar și Inter Miami, grupare din MLS patronată de David Beckham.
Totuși, parcursul lui Leo Messi de la Cupa Mondială, unde a cucerit trofeul, titlul de „jucătorul turneului”, dar s-a făcut remarcat și cu 7 goluri și 3 pase decisive, a produs o răsturnare de situație în privința viitorului său.
PSG nu mai pare dispusă sub nicio formă să renunțe la Messi și este gata să îi ofere un nou contract uriaș. Anunțul a fost făcut chiar de jurnaliștii spanioli, care sperau ca argentinianul să revină la FC Barcelona.
Potrivit Mundo Deportivo, Messi va semna o nouă înțelegere cu PSG în prima parte a anului 2023. De asemenea, pe lângă salariul uriaș care îi va fi acordat, el va deveni ambasadorul clubului la nivel mondial, dar și ambasadorul companiei din Qatar care administrează Paris Saint-Germain.
„Viitorul lui Leo Messi se va clarifica odată cu începerea noului an. Surse apropiate jucătorului au recunoscut că, imediat după ce festivitățile dedicate Cupei Mondiale vor ajunge la final, Messi va lua o decizie cu privire la situția sa”, au notat jurnaliștii de la Mundo Deportivo, în începutul materialului publicat la data de 21 decembrie.
În continuare, spaniolii sunt cât de poate de clari. Niciun club din lume nu poate rivaliza cu PSG în acest moment. Iar în ceea ce-l privește pe Messi, dorința lui este să joace în continuare la cel mai înalt nivel.
„PSG este cel mai aproape de a-l convinge pe Messi. Argentinianul nu se vede în acest moment într-o ligă minoră, precum cea nord-americană, ci vrea mai degrabă să concureze la cel mai înalt nivel. PSG vrea să profite de asta.
În plus, vor să-l facă ambasador pentru brandul lor din întreaga lume și, de asemenea, pentru conglomeratul din Qatar care administrează clubul parizian. De asemenea, Nasser Al-Khelaifi a recunoscut că intenționează să îi extindă contractul lui Messi”, au mai dezvăluit cei de la Mundo Deportivo.
Procentual vorbind, apropiații lui Messi care au fost contactați de jurnaliștii spanioli au transmis că în proporție de 90% argentinianul va juca la PSG și în sezonul 2022 – 2023.