Farul Constanța – Universitatea Craiova 1-0! Adi Petre pune capăt seriei de 7 victorii a oltenilor. „Regele” Hagi l-a făcut șah-mat pe Reghecampf

Autori: Ștefănescu Dragoș, Robert Zanfir / 07.11.2021, 10:45
Farul Constanța – Universitatea Craiova 1-0! Adi Petre pune capăt seriei de 7 victorii a oltenilor. „Regele” Hagi l-a făcut șah-mat pe Reghecampf

Farul Constanța a câștigat partida cu Universitatea Craiova, care a contat pentru etapa a 15-a a Ligii 1. Singurul gol al meciului a fost marcat de Adi Petre.

Gică Hagi l-a făcut șah-mat pe Reghecampf. „Regele” l-a introdus în repriza a doua pe Adi Petre, în locul lui Jefte Betancor, iar atacantul a marcat la prima atingere (min. 77). A fost al cincilea gol al fostului jucător de la FCSB, iar Gică Hagi își reconformă faima de reinventator al fotbaliștilor „expirați”.

Pentru Farul, victoria cu Universitatea Craiova vine cum nu se poate mai bine, după eșecul cu FCSB. Cu 24 de puncte, dobrogenii urcă pe loc de play-off, în timp ce Universitatea Craiova pune punct seriei de 7 victorii consecutive.

Farul – Universitatea Craiova 1-0


FINAL


Min 86: Ocazie mare Craiova! Centrarea lui Andrei Ivan este respinsă din fața porții de Virgil Ghiță


Min77: GOOOL FARUL! Adi Petre înscrie la prima atingere a mingii


Min76: Iese Betancor, intră Rădăslăvescu. Iese și Andrei Ciobanu, intră Adi Petre


Min75: Ocazie mare pentru gazde, dar Jefte Betancor șutează slab


Min66: Intră Grameni, iese Purece. Intră Alexandru Crețu, iese Bălașa


Min59: Iese Markovic, intră Koljic. Intră și Cîmpanu, iese Gustavo


Min56: George Ganea este avertizat


Min54: Farul, aproape de un eurogol, cu Alexi Pitu în prim-plan


Min46: Începe repriza a doua


PAUZĂ: Farul – Universitatea Craiova 0-0


Min43: O nouă ocazie pentru Markovic, dar Aioani iese bine și evită golul


Min20: Jovan Markovic șuteazăm, iar Aioani are ceva emoții. Atacantul Craiovei este cel mai periculos om al începutului de meci.


Min 1 : A început partida de la Ovidiu


ECHIPELE DE START:

Farul: Aioani – Dussaut, Larie, Ghiță, De Nooijer – Purece, Artean, Ciobanu – Ganea, Jefte, Pitu
Rezerve: Brănescu, Boboc, Dănuleasa, Bua, Grameni, Rădăslavescu, Ely, Sali, Ad. Petre
Antrenor: Gheorghe Hagi

CSU Craiova: Pigliacelli – Căpățână, Găman, Screciu, Bancu – M. Bălașa, Nistor – Gustavo, Houri, Ivan – Markovic
Rezerve: Lazar, Vătăjelu, M. Constantin, Vînă, Biaram, Al. Crețu, Ivanov, Cîmpanu, Koljic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Stadion: Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti)


Farul Constanța – Universitatea Craiova se joacă astăzi de la ora 15:30, la Ovidiu. Înfruntarea va fi extrem de interesantă având în vedere că cele două echipe au un apetit ofensiv deosebit.

Farul Constanța – Universitatea Craiova, duelul Hagi vs. Reghecampf

Astăzi, de la ora 15:30, Farul Constanța și Universitatea Craiova se vor înfrunta la Ovidiu în etapa a 15-a din Liga 1. Constănțenii vin după înfrângerea cu FCSB și își doresc foarte mult victoria pentru a păstra șanse la accederea în play-off.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova a avut un parcurs excelent în ultimele etape, reușind victorii pe linie. În ciuda formei bune a echipei sale, Laurențiu Reghecampf consideră meciul de la Ovidiu unul extrem de greu. Înaintea partidei, Reghecampf a dorit să-și avertizeze jucătorii. Tehnicianul Craiovei a reliefat faptul că Farul va fi extrem de motivată mai ales după înfrângerea cu FCSB.

Vom merge la Constanţa să încercăm să câştigăm. Întâlnim o echipă bună, motivată după înfrângerea de aseară. Nu insinuez nimic. Vor avea o altă atitudine la meciul cu noi.

Să nu ne ducem în altă latură, e vorba de echipa lui Gică Hagi.

Nu ne putem duce într-o altă direcţie. E momentul să începem să câştigăm puncte cu echipele care vor să intre în play-off”, a spus Reghhecampf.

Gică Hagi vrea o victorie în fața Universității Craiova

Farul a suferit o înfrângere dureroasă în fața FCSB-ului, în etapa trecută. Cu orgoliul rănit, Gică Hagi nu concepe alt rezultat decât victoria în meciul cu Universitatea Craiova. Conștient de valoarea echipei din Bănie, Hagi a avut un discurs echilibrat înaintea partidei de la Ovidiu. ”Regele” a punctat foarte clar că echipa sa trebuie să facă un meci perfect atât în defensivă cât și în atac pentru a obține cele trei puncte.

Întâlnim o echipă puternică, o echipă în formă, care şi-a găsit echilibrul, care are opţiuni, atât în primul 11, cât şi banca foarte bună. Asta ne spune că trebuie să facem un meci 90 de minute complete, un meci foarte bun unde nu putem greşi pentru că ei sunt într-un moment foarte bun. Trebuie să ştim să atacăm, cât şi defensiv să ne apărăm bine, să facem un meci complet”, a declarat Gică Hagi.